17 ani de la tragicul accident aviatic SMURD Iași

0
111

Personalul medical din cadrul SMURD Iaşi şi cel al Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul „Sfântul Spiridon” au comemorat astazi 17 ani de la accidentul aviatic în care şi-au pierdut viaţa două dintre colegele lor, medicul Liliana Puiu şi asistenta Mioara Hăuţă.

Totul s-a intamplat pe data de 9 ianuarie 2006, la ora 9.16, cand un elicopter, aparţinând MAI, care efectua misiuni pentru SMURD Iaşi, a decolat de pe pista Aeroclubului Moldova din Iaşi. La ora 9.26 grupul de pompieri a fost sesizat de jandarmi că aparatul de zbor s-a prăbuşit la aproape 2 km de Aeroportul Internaţional Iaşi.

La bordul elicopterului se aflau două cadre medicale, medicul Liliana Puiu, în vârstă de 36 de ani, şi asistenta Mioara Hăuţă, de 30 de ani, care lucra voluntar la SMURD Iaşi, precum şi membrii echipajului, pilotul Valentin Stănescu, de 37 de ani şi copilotul Augustin Toma, de 34 de ani, de la Unitatea Specială de Aviaţie. Cu toţii şi-au pierdut viaţa în urma impactului cu solul.

Expertizele medico-legale efectuate ulterior au arătat că moartea celor patru a fost provocată de politraumatismele suferite. Potrivit investigaţiilor, elicopterul s-a prăbuşit din cauza unor curenţi de forfecare.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments