Sute de soferi, autori ai unor accidente rutiere mortale, circula in continuare pe strazile din Iasi

0
116

Practic, nu trece zi fără ca, pe raza judeţului, să nu se înregistreze măcar un accident cu victime omeneşti. Nu sunt deloc puţine cele care se soldează cu decese, în marea lor majoritate cei trecuţi în nefiinţă fiind pietoni. În cursul anului trecut, judecătorii s-au pronunţat în 343 astfel de dosare şi nimeni n-a ajuns la închisoare. Unii conducători auto au scăpat definitiv de stress, fiind achitaţi. În cursul anului 2022, instanţele ieşene au pronunţat 304 sentinţe pentru ucidere din culpă. Niciunul dintre condamnaţi nu a ajuns în spatele gratiilor, toţi continuă să şofeze.

„Infractiunea de ucidere din culpa, este o infractiune careia ii lipseste intentia si tinand cont de circumstantele efective in care s-a produs fapta și de persoana inculpatului precum și de atitudinea lui procesurala este normal ca marea majoritate a solutiilor date sa fie cu suspendare sub supravegherea executarii pedepsei sau chiar am intalnit cazuri in care s-a dat achitare considerandu-se ca persoana decedata era vinovata de producerea accidentului. Daca am discuta despre infractiuni in care se dovedeste o intentie a inculpatului in savarsirea faptei, atunci cu siguranta avem alta incadrare juridica și discutam de inchisoare cu executare in regim de detentie.”, a declarat avocatul Radu Irimia.

De asemenea, in timpul procesului, inculpatului nu i se poate ingradi dreptul de a conduce.

„Nimic nu se poate modifica din punct de vedere legislativ pentru ca daca discutam doar despre infractiunea de  ucidere din culpa fara a fi savarsita in concurs cu alta infractiune, de exemplu conducerea sub influenta bauturilor alcoolice sau conducere sub influenta altor substante interzise, orice inculpat este prezumat nevinovat pana la pronuntarea unei hotarari definitive de condamnare in cauza si atunci bineinteles ca exercitiul dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice nu poate fi restrans prin ingrdirea acestui drept si prin a nu i se mai prelungi dovada pe care i a dat-o politia la momentul in care s-a intocmit acest dosar penal.”

După ani de procese pana la sentinţa definitivă, şoferii inculpati conduc pe bază de dovadă.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments