Proces pentru decontarea navetei angajaţilor de la primărie. Prefectura o contestă, dar pierde la Tribunal

0
92

Autonomia locală există doar ca principiu. Prefectura a atacat o decizie internă a primăriei din Movileni, invocând faptul că ea nu este prevăzută în nicio lege. Juriştii Prefecturii nu au arătat însă şi ce lege ar fi fost încălcată.

Miezul disputei este reprezentat de decontarea navetei pentru angajaţii primăriei comunale. În iulie anul trecut, Consiliul Local al comunei a aprobat acordarea unor facilităţi angajaţilor, respectiv decontarea cheltuielilor de transport de la domiciliu şi retur pentru persoanele care domiciliau în alte localităţi. Hotărârea a fost atacată de Prefectură în faţa Tribunalului.

Juriştii instituţiei au invocat prevederile Codului Administrativ, conform cărora „Consiliul local hotărăşte acordarea unor sporuri şi a altor facilităţi, potrivit legii, personalului angajat”.

Or, decontarea navetei nu era reglementată de niciun act normativ emis de Parlament. Legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu prevede această decontare, aşa cum este cazul decontării navetei profesorilor, prevăzută în legea învăţământului.

De cealaltă parte, reprezentanţii primăriei Movileni au invocat autonomia locală. Consiliul Local avea dreptul exclusiv de a stabilit ce să facă cu fondurile comunei. Banii pentru navetă nu reprezentau un drept salarial, ci o contraprestaţie pentru activitatea desfăşurată, deci nici nu ar fi putut fi prevăzuţi în legea referitoare la salarizare.

De altfel, comuna solicitase şi primise avizul pozitiv al Curţii de Conturi pentru plata navetei. În plus, alte comune din ţară adoptaseră decizii similare.

Magistraţii Tribunalului au respins argumentul Prefecturii că decontarea navetei nu se poate face în lipsa unei prevederi legale.

„Lipsa prevederii unei asemenea posibilităţi de decontare nu echivalează cu interzicerea acesteia. Mai mult, legiuitorul acordă în mod expres consiliului local prerogativa de a acorda drepturi şi facilităţi”, au arătat judecătorii. Ei au respins ca neîntemeiată acţiunea Prefecturii. Pentru a fi definitivă, decizia lor trebuie să treacă şi de controlul instanţei superioare.

Curtea de Apel urmează să analizeze pe 22 februarie recursul depus de Prefectură.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments