Un membru PSD din municipiul Bârlad a fost găsit, vineri seara, spânzurat în incinta sediului local al partidului, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz.
Bărbatul, în vârstă de 73 de ani, deţinuse funcţia de trezorier, iar în prezent era preşedinte al organizaţiei de pensionari, potrivit unor surse din cadrul partidului.
„Pe data de 10 februarie 2023, ora 20,55, Poliţia Municipiului Bârlad a fost sesizată prin apel la numărul de urgenţă 112 despre faptul că o persoană de sex masculin, în vârstă de 73 de ani, domiciliată în municipiul Bârlad, fost găsită spânzurată în sediul unui partid politic. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.
Surse din anchetă au precizat că bărbatul ar fi lăsat un bilet de adio.