Mimarea unei dizabilități este – uneori ridicată la rang de artă, au transmis reprezentanții Poliției Locale Iași, într-un comunicat pe pagina oficială.
Scopul este de a apela la empatia cetățeanului pentru “a-i milui” cu niște bănuți. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții identifică zilnic astfel de cazuri, atât în zona Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cât și în alte locații din municipiu. În fiecare situație, polițiștii au aplicat măsurile legale, conform Legii nr. 61/1991 (R). Și in această după-amiază au identificat doi bărbați care nu prezentau dizabilități și apelau la mila trecatorilor care tranzitau str. Arh. G.M. Cantacuzino.Cei doi nu fac parte din rândul persoanelor fără adăpost, drept urmare au fost îndrumați spre domicilii și au fost sancționați contravențional, conform Legii nr. 61/1991 (R), cu amendă in cuantum de 100 lei/persoană.