Compania clujeană NV Construct a depus din nou studiul de fezabilitate la Agenția pentru Protecția Mediului (APM), în vederea obținerii avizului necesar de la această instituție astfel încât proiectul să fie, ulterior, aprobat de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Valoarea estimată a lucrărilor, pentru care nu există o sursă certă de finanțare, ajunge la circa 190 milioane lei (inclusiv TVA). Contractul pentru actualizarea studiului de fezabilitate a fost semnat în martie 2021 și, inițial, avea un termen de execuție de 12 luni, dar va ajunge să fie dus la bun sfârșit după 24 luni. Lungimea totală ajunge la 8,1 km, iar pe tronsonul Uricani – Cicoarei vor fi patru benzi de circulație, în timp ce pe zona mun. Iași, unde centura „ușoară” se suprapune cu străzile Cicoarei și Arh. Be
finanţat în cadrul aceluiaşi proiect al centurii uşoare, va intersecta strada Strămoşilor în zona Bicaz. Sectorul de drum cuprins între Uricani (de la intersecţia cu varianta de trafic greu a Iaşului) şi până în Cicoarei va avea patru benzi de circulaţie. Acest tronson, de circa 5 km, este drum nou. În Cicoarei va fi o intersecţie giratorie: o direcţie va fi spre Dacia (600 metri, inclusiv podul, traseu cu două benzi), iar altă direcţie spre Nicolina în condiţiile modernizării străzilor Cicoarei şi Arh. I. Berindei, artere care asigură legătura cu zona de lângă Crucea lui Ferentz. Cele două străzi care se suprapun cu traseul centurii îşi vor păstra actuala configuraţie, în contextul în care proprietăţile private de-a lungul acestora nu permit o supralărgire.
Cealaltă alternativă de traseu presupunea, după zona Cicoarei, ca drumul să se suprapună pe str. Alexandru Bărbat şi str. Sofia Nădejde, dar varianta ar fi avut o lungime mai mare şi ar fi fost necesare şi exproprieri. În schimb, înainte de zona de case din Cicoarei, pe strada omonimă va fi realizată o intersecţie giratorie de unde se va desprine legătura spre Dacia, care va intersecta, în mai puţin de 100 metri, str. Alex. Bărbat. Traseul penetraţiei spre Dacia va continua prin zona de şes până pe str. Strămoşilor, de care va fi legat printr-un pod peste Bahlui. Podul se va afla pe direcţia actualei zone Bicaz din Dacia.