Iosif s-a născut aparent sănătos, însă numai după o lună de la nașterea sa, a fost testat pozitiv cu virusul Coronavirus (COVID-19), virus ce avea să-i schimbe total viața!
La doar 12 zile de la diagnostic, acesta a mai suferit numeroase complicații, fiind necesară intubarea lui. Micuțul Iosif a intrat în comă, având septicemie și disfuncții de organe.
În urma unui CT cu substanță de contrast s-a descoperit că Iosif are o malformație cardiacă complicată, arterele sale fiind inversate.
Ei bine, dragilor, spitalele din România au refuzat să facă o operație complicată pentru Iosif, care i-ar fi oferit o șansă la viață.
Astfel încât, părinții micuțului au făcut tot posibilul pentru ca Iosif să fie tratat în strainatate, numai că în momentul în care se aflau în drum spre Italia, rinichii micuțului s-au blocat, iar zborul trebuia anulat.
În cele din urmă au reușit să ajungă la spitalul San Donato, din Italia, acolo unde s-a confirmat malformația gravă de care suferea și unde s-a efectuat operația.
La acest moment, Iosif suferă de numeroase alergii, iar din această cauză nu poate mânca orice, fiind suspect de 𝐜𝐞𝐥𝐢𝐚𝐜𝐡𝐢𝐞, cunoscută și ca 𝐛𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐜𝐞𝐥𝐢𝐚𝐜𝐚̆.
𝐈𝐨𝐬𝐢𝐟 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐥𝐚𝐩𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐚𝐟 𝐜𝐮 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐮𝐥𝐚̆ 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ (𝐍𝐞𝐨𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐉𝐮𝐧𝐢𝐨𝐫) 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬̦𝐚𝐧𝐬𝐚 𝐥𝐚 𝐨 𝐧𝐨𝐮𝐚̆ 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆.
𝐃𝐚̆𝐫𝐮𝐢𝐦 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐥𝐚𝐩𝐭𝐞?
𝐕𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞:
• 𝐂𝐨𝐧𝐭 𝐁𝐂𝐑:
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
• 𝐂𝐨𝐧𝐭 𝐁𝐚𝐧𝐜𝐚 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚:
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
* Există subconturi în toate valutele.
• 𝐏𝐚𝐲𝐩𝐚𝐥: [email protected]
• 𝐖𝐞𝐬𝐭𝐞𝐫𝐧 𝐔𝐧𝐢𝐨𝐧 sau 𝐌𝐨𝐧𝐞𝐲𝐆𝐫𝐚𝐦 – vă rog, cereți detalii
• 𝐑𝐞𝐯𝐨𝐥𝐮𝐭:
Loredana Spinu – 0746.513.287
RO78BREL0005523178470100
• 𝐏𝐫𝐢𝐧 𝐩𝐨𝐬̦𝐭𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐚𝐝𝐫𝐞𝐬𝐚: Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
• 𝐃𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭 𝐥𝐚 𝐜𝐮𝐭𝐢𝐚 𝐦𝐢𝐥𝐞𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐁𝐢𝐬𝐞𝐫𝐢𝐜𝐚 𝐌𝐚𝐭𝐞𝐫𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 „𝐂𝐮𝐳𝐚-𝐕𝐨𝐝𝐚̆”