Kaufland va putea lucrările la noul supermarket din CUG în cursul acestui an, în condițiile în care, luni, 27 februarie, Consiliul Local (CL) va aproba planul urbanistic zonal (PUZ), ultima etapă de avizare înainte de obținerea autorizației de construire.Investiția lanțului de retail deja a ajuns la câteva milioane de euro, suma reprezentând prețul de achiziție a terenului de 17.266 mp din CUG, zona Fortus, lângă Centrul Expozițional Moldova. Terenul a fost cumpărat de la firma Enegeko, companie controlată de fostul ministru liberal Relu Fenechiu: un ante-contract a fost întocmit încă din ianuarie 2021, dar vânzarea va fi perfectată odată cu obținerea autorizației de construire.Față de alte supermarketuri ale Kaufland din oraș, cel din CUG va arăta diferit: va fi amplasat în demisol, iar locurile de parcare vor fi amenajate pe acoperiş. Astfel, la demisol va fi centrul comercial, la parter (nivel parţial) va fi accesul, iar la etaj (tot nivel parţial) vor fi spaţii comerciale de închiriat. Proiectanții au identificat o astfel de soluție întrucât există o diferență de nivel.„Centrul comercial (supermarket) propus va avea cea mai mare parte a spaţiului construit la demisol (10.100 mp), pe terasa demisolului se va amenaja parcarea, la parter va fi accesul (500 mp), iar la etaj vor fi spaţii pentru închiriat (1.500 mp)” – fragment din PUZ
În ceea ce privește accesul, pe șos. Nicolina va apărea un sens giratoriu în dreptul căii de acces spre supermarket: un drum betonat cu o lățime actuală de 10 m, pe latura nordică a amplasamentului. Kaufland va ceda circa 420 mp pentru lărgirea străzii la 14 m astfel încât să fie amenajate câte două benzi de circulație pe sens.Ideea unei intersecții cu sens giratoriu apare într-un studiu de trafic al Primăriei, iar această propunere a fost preluată de investitor – amenajarea va fi făcută pe cheltuiala lanțului de retail
O altă particularitate a noului magazin vor fi spațiile plantate: pe teren vor fi amplasați 73 de arbori – câte unul la fiecare 4 locuri de parcare.