Un fost polițist român este CĂUTAT în Italia după ce și-a amenințat cu moartea fosta iubită, tot româncă

0
91

O româncă în vârstă de 32 de ani, care este barmaniță în Treviso, este terorizată de fostul iubit, tot român, un fost polițist în vârstă de 36 de ani.

Ea cere acum ca bărbatul să fie închis înainte să o ucidă, așa cum a promis că va face, scrie Il Gazzettino.

Procurorul din Treviso asigură că românul va fi închis în curând, deoarece cazul este catalogat Cod Roșu și este urmărit cu maximă atenție.

Anna (care este numele său real), mamă a unei fetițe de 6 ani, a povestit coșmarul pe care îl trăiește de peste un an: amenințări cu moartea, mașina arsă în fața casei, dar și o geantă cu hainele fetei în care fostul ei a lăsat o cutie plină cu cuțite.

Plângerea femeii, depusă la Parchetul Treviso, se încheie cu o cerere concretă: să fie arestat și măsură asigurătorie împotriva abuzatorului ei, Ionuț Daniel Neculae, un compatriot de 36 de ani, fost polițist.

„Urmărim cazul cu cea mai mare atenție. Dosarul nu este închis într-un sertar, lucrăm la el”, a asigurat procurorul din Treviso, Marco Martani.

Precizările vin în contextul în care, joi, avocatul femeii, Aldo Pardo, a acuzat autoritățile de neimplicare.

„Autoritatea judiciară nu face suficient pentru a proteja această femeie și pe fiica ei de 6 ani”, a spus el.

Anul trecut, în luna martie, după mai multe plângeri și o arestare în flagrant, bărbatul a fost supus unui ordin de interdicție de apropiere, care ulterior a fost revocat.

Între timp, femeia s-a refugiat în România, pentru trei luni, pentru a scăpa de el. Dar când s-a întors, în urmă cu două săptămâni, bărbatul și-a făcut simțită prezența din nou.

Procurorul Barbara Sabattini, care se ocupă de acest caz, examinează cu atenție plângerile și numeroasele rapoarte ale poliției și carabinierilor, care au intervenit de mai multe ori la cererea femeii.

Bărbatul a incendiat mașina fostei iubite

Între timp, anchetatorii poliției încearcă să dea de urma bărbatului de 36 de ani, având în vedere că, pe lângă faptul că este anchetat pentru urmărire, el este și suspectul numărul unu în incendiul din 15 februarie.

Atunci, în acea seară, Citroenul C3 al româncei a fost incendiat și întreaga clădire în care locuiește femeia a fost evacuată în miezul nopții.

Ulterior, au fost găsite într-o fermă abandonată, nu departe de locul incendiului, un bidon de benzină și un cuțit.

În dosar există și mesajele intimidante pe care i le trimisese cu o zi înainte. De altfel, mesajele în care spune  „te iubesc” alternează cu cele mai grave amenințări.

„Ori te întorci la mine, ori murim împreună. Alege cum vrei să mori. Sau îți voi arunca acid să nu se mai uite nimeni la tine, sau îți dau foc mașinii!”

VERSUS

„Întoarce-te la mine: îți plătesc mașina. Renunță la plângere și o vom lua de la capăt”.

În data de 13 februarie, după un alt refuz de a se împăca, bărbatul a amenințat-o că o va stropi cu acid și că îi va arde mașina. Două nopți mai târziu, mașina a luat foc, iar joi a apărut și geanta plină de cuțite, printre hainele fetiței.

„Ce altceva trebuie să facă pentru a-l aresta?”, se întreabă, îngrozită, Anna.

Cu toate acestea, fostul polițist este foarte atent să nu fie găsit. De fiecare dată când românca a cerut intervenția poliției, fostul ei iubit a reușit să scape cu puțin timp înainte de sosirea agenților.

Potrivit sursei citate, el are o sentință definitivă de condamnare în țară, dar și mai multe antecedente infracționale în Italia.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments