Multe dintre ambulanțele din Vrancea au peste 750.000 de kilometri la bord, iar patru au depășit chiar un milion de kilometri. Mașinile vechi sunt întreținute cu eforturi mari, dar chiar și așa au fost cazuri în care ambulanțele s-au stricat în drum. Angajații spun că s-au săturat să tot peticească rablele.
Cu sute de mii de kilometri parcurşi pe drumurile din judeţ, 15 din cele 50 de salvări de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vrancea însă mai sunt folosite la solicitări.
Nu de puține ori chiar viaţa celor care pleacă să-i salveze pe alţii este în pericol.
Cele mai vechi ambulanţe din dotarea SAJ Vrancea sunt din 2007. Nu de puține ori s-au stricat în drum și a fost nevoie de alte echipaje care să preia urgențele.
Laurențiu Albiș, manager SAJ Vrancea: Oricât de mult ne-am chinui să le reparăm…rar, dar se mai întâmplă şi să se defecteze în drum spre cazuri.
Numărul mare de km la bord este cauzat și de transferurile spre alte judeţe din cauza deficitului de personal.
Ionuț Bălan, lider sindicat SAJ Vrancea:Sunt zile şi ture când nici măcar chirurg nu este pe tură, a trebuit pentru o banală apendicită să transportăm la Galaţi.
Şi serviciul de ambulanţă are nevoie de cel puțin 7 medici şi 25 de asistenți și ambulanțieri.