Un ieșean a băut un litru de bere și a ieșit să exerseze parcarea laterală pentru examenul auto. Întâmplarea s-a terminat foarte prost pentru bărbat

0
233

Șoferul a reuşit să provoace şi un accident și a fost condamnat pentru infracţiuni la regimul circulaţiei înainte să aibă permisul de conducere în buzunar.Cazul provine din luna august a anului 2018, când poliţiştii Secţiei au fost sesizaţi că la marginea satului Cercu din comuna ieșeană Bârnova s-a răsturnat cu un Volkswagen.
Polițiștii l-au găsit pe șofer, Maricel Butnaru, lângă mașina avariată, acesta recunoscând nu numai că a consumat alcool, ci și că nu are permis de conducere. Alcoolemia a fost stabilită la aproximativ 1,1‰ în sânge.În timpul cercetărilor, el le-a spus polițiștilor că urma să dea proba practică pentru obținerea permisului de conducere, motiv pentru care s-a decis să exerseze parcarea laterală. A condus pe islazul satului, apoi pe un drum forestier, iar când a ajuns în sat, într-o curbă, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat. În timp ce se chinuia cu un nepot să repună mașina pe roți, au venit și polițiștii.A fost judecat pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis..

Lipsa antecedentelor penale, ca şi vârsta de doar 32 de ani au contribuit şi ele la o pedeapsă de un an de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, decizie care nu este definitivă.

„Conform caracterizărilor, reiese că acesta are un comportament bun în societate, nu este cunoscut ca fiind o persoană consumatoare de băuturi alcoolice, este un practicant al bisericii ortodoxe, ajutând la lucrări de construire a bisericii”, au mai reţinut magistraţii Judecătoriei

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments