Potrivit unui comunicat al IGPR, joi, 2 martie 20023, au avut loc 12 perchezitii în judeţele Iaşi, Timiş, Constanţa, Braşov, Hunedoara şi în municipiul Bucureşti într-un dosar de înşelăciune cu criptomonede şi spălare de bani cu un prejudiciu de 1.632.000 de lei.
„Bănuiţii le-ar fi promis persoanelor contactate că o să investească sumele de bani încredinţaţi lor de către victime pe burse de vânzare-cumpărare a valutei virtuale, cu obţinerea în maxim două luni a „profitului garantat”. Mai exact, aceştia ar fi lansat promisiuni false precum că profitul s-ar putea cifra uneori până la 95%, 18% profit pe zi, inclusiv profit de 100%, spunându-le că dacă depun 100 de euro, în 72 de ore vor primi dublu”, se precizează in comunicatul IGPR
Potrivit Stirilor ProTV In acest dosar, manelistul Culiță Sterp impreuna cu fratele sau – audiat si el de procurori, ar fi promovat în urmă cu doi ani, pe o rețea socială, o afacere cu monede virtuale, care de fapt n-ar fi existat. Schema a fost inițiată de doi tineri – din Republica Moldova și din România.
Răzvan Trușcă, avocat Culiță Sterp: ”În momentul în care a aflat, chiar și-a informat utilizatorii care îl urmăresc despre acest lucru. Au fost atenționați de către urmăritorii lor că afacerea nu este în regulă și că nu ar fi din punct de vedere legal totul în regulă. Vă dați seama că dacă știau, nu se întâmpla acest lucru”.