Pacienţii din 55% dintre spitalele din România au declarat că li s-ar fi cerut şpagă în bani sau sub formă de atenţii, potrivit unui sondaj realizat de Ministerul Sănătăţii, în luna ianuarie. La Iaşi, două spitale se află pe lista unităţilor sanitare, cu cei mai mulţi pacienţi care vor să raporteze şpaga. Este vorba despre Institutul Regional de Oncologie și despre Maternitatea Elena Doamna, dar și Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, asta după ce numărul răspunsurilor celor care au completat chestionarul trimis de către Ministerul Sănătății, după ce au fost internați în aceste unități sanitare.
Puțin peste 2% dintre români intenționează să raporteze situația
Astfel de incidente, care implică faptul că ar fi fost cerută șpagă, s-au raportat în nouă unități sanitare din cele 17 pe care le avem la nivelul Județului Iași. De altfel, la nivel național, cele mai multe dintre răspunsuri pentru această întrebare privind șpaga în spitale se înregistrează cu răspunsuri afirmative la 7% din spitalele din România.