Reacţie controversată în cazul stimulatoarelor cardiace de la cadavre. Ce spune medicul Vasile Astărăstoae despre reutilizarea dispozitivelor

0
404

Fostul preşedinte al Colegiului Medicilor din Iaşi, Vasile Astărăstoae a reacţionat în cazul medicului Tesloianu care a reutilizat stimulatoare cardiace extrase de la cadavre.Acesta a declarat, într-o postare pe blogul său, că din punct de vedere ştiinţific, nu ar fi nimic în neregulă cu aceaste proceduri.

 

Timp de mulți ani, dezbaterea etică despre stimulatoare cardiace s-a concentrat pe dacă și în ce circumstanțe pot fi dezactivate în îngrijirea la sfârșitul vieții. Câteva alte probleme etice importante, cum ar fi reutilizarea stimulatoarelor sau alocarea echitabila de PM, au fost neglijate. Stimulatoarele cardiace reutilizabile pot fi extrase de la un pacient fie din cauza decesului pacientului, fie din cauză că stimulatorul cardiac implantat nu mai este potrivit pentru nevoile clinice ale acestuia.

Unele țări au scheme de reutilizare umanitară, care colectează, sterilizează și exportă stimulatoarele cardiace explantate pentru a fi reutilizate în spitalele caritabile (11). Decizia de a dona dispozitive, pentru cei care altfel nu au acces la ele, este de obicei motivată de considerații morale cu privire la drepturile altora la asistență medicală la prețuri accesibile (12).

O analiză etică evaluează în ce măsură un act medical (reimplantarea PM) este acoperit de cele 4 principii universal acceptate: non-vătămarea (non–malificence), beneficiu (beneficence), autonomia (respectul persoanei) și justiția socială (13).

Primele două principii se exprimă prin evaluarea siguranței, eficienței și a raportului risc/beneficii.

A existat la început o îngrijorare legată, în primul rând, de faptul că dispozitivele reutilizate ar putea avea o rată de defecțiuni mai mare decât dispozitivele noi și apoi că ar putea transmite infecții și boli prionice (14, 15). De aceea numeroase cercetări au fost orientate spre analiza acestor probleme.

Constatarea uniformă este că reutilizarea dispozitivelor explantate nu este asociată cu o creștere a ratei de infecție sau cu o mortalitate crescută”, a scris prof.univ.dr.Vasile Astarastoae pe blogul sau.

Mai mult de-atât acesta spune că stimulatoarele refolosite nu ar putea duce la infecţii care să le cauzeze moartea pacienţilor cărora le-au fost implantate.

Reutilizarea stimulatoarelor cardiace este de mare interes într-o eră a costurilor în creștere și a resurselor de asistență medicală în scădere cu atât mai mult cu cât nu există niciun impediment etic sau științific care să interzică un astfel de procedeu. În schimb, a permite ca persoane să îndure durerea și suferința bolilor cardiovasculare, care ar putea fi ameliorate cu PM recondiționate din rațiuni formale, birocratice, încalcă principiul etic al binefacerii. Ca atare, în loc să ne indignăm că un medic a utilizat un astfel de procedeu ar trebui depuse toate eforturile pentru a depăși barierele de reglementare, pentru a asigura implantarea acestuia.Un astfel de program trebuie să fie însoțit de detalii procedurale referitoare la lanțul meticulos de custodie, tehnica standardizată de sterilizare, consimțământul informat, educarea pacientului și urmărirea adecvată”, a mai spusprof.univ.dr.Vasile Astarastoae .

Theodora Benedek – preşedinte Comisie Cardiologie: „În România, legislaţia interzice resterilizarea oricărui tip de materiale sanitare. Vorbim de dispozitive intra cardiace foarte scumpe, al căror cost depăşeşte mii de euro. Nu este o soluţie ca fiecare să încerce să-şi rezolve problema la nivel local. Niciodată nu se umblă în dispozitiv.” 

Pentru tot acest plan bine pus la punct, cei trei erau răsplătiţi. Anchetatorii au găsit la percheziţii teancuri de bani, valută din mai multe ţări. Aproape 150.000 de lei, 100.000 de euro, peste două mii de dolari şi alte sute de franci, lire sau forinţi.

Medicul Tesloianu are acum o bună parte din avere sub sechestru. Un apartament în Iaşi, trei case, printre care şi cea construită într-o arie protejată din localitatea Movileni, 36 de tablouri ale unor pictori renumiţi, dar şi sume de bani.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments