În cauza mediatizată prin comunicatele 42/VIII/3 din 17 ianuarie 2023 și 44/VIII/3 din 18 ianuarie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a 27 de persoane, 13 lucrători vamali și 14 agenți ai poliției de frontieră care la data faptelor își desfășurau activitatea în birourile vamale și punctele de frontieră din localitățile Albița, Oancea, Sculeni, Stânca-Costești, Iași și Borș, în sarcina cărora s-a reținut comiterea unor infracțiuni de luare de mită și trafic de influență, comise în formă simplă și continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: În perioada 01 iulie 2021 – 12 septembrie 2022, inculpații menționați mai sus, în calitate de lucrători vamali și polițiști de frontieră, în mod repetat, ar fi pretins și primit sume de bani cuprinse între 20 și 250 euro, de la persoane care efectuau activități de transport călători sau de mărfuri dinspre Republica Moldova în țări ale Uniunii Europene și invers.
În schimbul banilor primiți cu titlu de mită, inculpații și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că ar fi favorizat trecerea persoanelor și/sau coletelor respective fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la transportul anumitor cantități de mărfuri/produse accizabile sau pentru nerespectarea perioadelor de ședere în Uniunea Europeană de către cetățeni extracomunitari. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.