În România există un sat unde aproape toţi oamenii poartă acelaşi nume. Un cătun din comuna Bicazu Ardelean, judeţul Neamţ. Dintre cei 3.600 de locuitori ai comunei, pe aproximativ 300 îi cheamă Ţepeş. Oamenii folosesc porecle ca să se diferenţieze, iar pentru poştaşul care le trece pragul e o adevărată aventură ca să nimerească persoana potrivită.Cu atâţia Ţepeşeni, poştaşul trebuie să fie mereu atent atunci când are ceva de împărţit. „A…dar numai o dată i-am încurcat? Nu aveai cum să nu îi încurci. Acum este mai uşor că au început să scrie pe multe codul numeric, dar înainte de asta se încurcau foarte tare”, spune poştaşul. „Satul Ţepeşeni este cel mai complicat. Pe toţi locuitorii îi cheamă Ţepeş”, a declarat Mihai Fârţală, oficiant din interiorul poştei.„Dar sunt şi în celelalte două sate că sunt împrăştiaţi, între timp s-au căsătorit. Grade de rudenie între ei”, a declarat Marius Doarvoaș, viceprimar comuna Bicazu Ardelean. Nu de puţine ori, plicurile s-au întors la expeditor, tocmai pentru că nu ajunseseră la persoana potrivită. Şi nu e singura problemă.
Legenda spune că numele vine de la însuşi domnitorul Vlad Ţepeş. „Iar aici, în zona asta, când Vlad Ţepeş s-a refugiat o perioadă de vreme în munţi. A venit aici am înţeles şi a rămas pe la mănăstirea Bistriţa, unde era şi mama lui, venită ca măicuţă. În felul ăsta, Ţepeşii s-au tot înmulţit. Şi uite aşa, a apărut satul Ţepeş”, spune unul dintre bătrânii satului. Cei care au alt nume sunt rarităţi.
„Eu sunt singurul Obreja. În rest, toţi sunt Ţepeş. Ţepeş Grouruş, Ţepeş Grama”, spune un localnic. Aproximativ 300 de Ţepeşeni sunt în cătunul care le poartă numele, conform ultimului recensământ.