Doi dintre liceeni conduși la audieri de procurorii DIICOT frecventează Liceul Traian și Liceul Hristo Botev, iar părinții lor lucrează la Ministerul Afacerilor Externe, respectiv DNA, spun surse G4Media.
Liceeani, alături de membrii restului rețelei vindeau droguri în licee și zona cluburilor din Sectorul 1.
Știrea inițială:
Peste 20 de persoane urmează a fi conduse pentru audieri la sediul DIICOT – Structura Centrală, în urma unei acțiuni realizate de procurorii DIICOT în colaborare cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.
Luni s-au efectuat 23 de percheziţii domiciliare în municipiul București, ”într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc”, se precizează într-un comunicat DIICOT.
Din anul 2022, membrii grupului au comercializat droguri de mare risc și de risc consumatorilor, inclusiv către elevi din licee din București.
Până la acest moment, pe parcursul perchezițiilor domiciliare au fost identificate diferite cantități de canabis, cocaina și ketamină precum și comprimate de Xanax.
Acţiunea beneficiază de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei ,,Vlad Țepeș”.
Suportul de specialitate a fost asigurat Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Surse apropiate anchetei spun că printre persoanele suspecte ce urmează a fi aduse la audieri se numără și elevi de la liceele Traian și Hristo Botev, care se pare că vindeau droguri în Sectorul 1.