Depoul Dacia va fi demolat în această vară: cât costă dezafectarea a 17 construcții?

0
73

Primăria Iași estimează că va cheltui circa trei milioane lei pentru demolarea celor 17 construcții care formează în prezent depoul Dacia. Potrivit documentației de atribuire a contractului, o parte din bani ar urma să fie recuperați din valorificarea deșeurilor rezultate, unele fiind reciclabile.

Depoul va fi demolat în maximum 3 luni de la momentul în care este semnat un contract în acest sens. În paralel cu această procedură, în perioada următoare va fi lansată licitația pentru construirea unui nou depou, o investiție estimată la circa 250 milioane lei, fonduri asigurate de Primărie în urma unui împrumut la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), conform apix.

„Demolarea propriu-zisă se realizează «bucată cu bucată», de sus în jos, şi începe cu desfacerea învelitorii din tablă, şarpantei din lemn, compartimentările interioare din zidărie, închiderile exterioare din zidărie, planşeu din lemn şi beton armat peste nivele. Planşeele şi alte elemente structurale din beton armat vor fi tăiate cu cleştele pneumatic în bucăţi mici, transportabile. Se vor sprijini zonele rămase nedemolate astfel încât să fie evitată prăbuşirea necontrolată”, se arată în proiectul tehnic. Infrastructura clădirilor va fi dezafectată tot în regim „bucată cu bucată”.Dezafectarea construcțiilor va genera cantități semnificative de deșeuri: beton (cantitate estimată: 2.050 tone), cărămizi (850 tone), ţigle şi materiale ceramice (10 mc), amestecuri din acestea (500 mc), lemn (20 tone), sticlă (10 tone), materiale plastice (2 tone), cupru, bronz şi alamă (0,5 tone), fier şi oţel din calea de rulare (25 tone), cabluri (1,5 tone), pământ şi pietre (100 mc), materiale izolante (2 tone) sau materiale de construcţii pe bază de ghips (100 mc).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments