Blue Air a intrat oficial în insolvență. Ce se va întâmpla cu cei care au cumpărat bilete la Blue Air?

0
110

Mii de pasageri așteaptă să-și recupereze banii pe bilete.

Tribunalul București a admis cererea companiei aeriene Blue Air de intrare în insolvență.

Blue Air, până de curând una dintre cele mai populare linii aeriene low-cost de la noi, a intrat oficial în insolvență, după ce tribunalul i-a admis cererea. Printre creditorii companiei se numără ROMATSA, aeroportul din Cluj-Napoca, AirClaim, dar și numeroase persoane fizice.A fost desemnat un administrator judiciar provizoriu, respectiv consorţiul de practicieni în insolvenţă format din INFINEXA RESTRUCTURING şi MUŞAT & ASOCIATII – RestructuringInsolvency.

Cum s-a prăbușit Blue Air în toamna lui 2022

Blue Air era, până în toamna anului 2022, cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra – Low – Cost (ULC). Pe 6 septembrie, conturile liniei aeriene au fost blocate de Ministerul Mediului, în urma acumulării unor datorii. Pe 7 septembrie, autoritățile au suspendat poprirea, dar operatorul aerian low-cost a anunţat că va relua zborurile abia din 10 octombrie, precizând că nu dispunea de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale.

Ulterior, Blue Air a informat că nu va relua zborurile nici din 10 octombrie, spunând că se află în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital. În noiembrie, compania a fost practic naționalizată.

Ce se va întâmpla cu cei care au cumpărat bilete la Blue Air

Daniel Geantă, președinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, declara recent că ”în momentul de față, la Blue Air mai este un singur angajat, directorul economic. Doamna face eforturi considerabile ca să ne pună la dispoziție actele necesare. Am cerut situația financiară, situația creanțelor, a angajaților. În momentul acesta nu avem o situație foarte clară”.

Fostul CEO al Blue Air și-a dat demisia, a explicat Geantă, astfel că acum nu are cine să închidă cărțile de muncă, situațiile financiare sau să discute cu creditorii.

Ce se va întâmpla cu cei aproximativ 230.000 de pasageri afectaţi de anulările zborurilor în toamnă? Daniel Geantă nu a fost optimist privind perspectivele lor de a-și recupera banii pe bilete, dat fiind ce a găsit statul la Blue Air. Iar totalul sumelor care ar trebui rambursate este în jurul a 30 de milioane de euro

”Situația financiară e dezastruoasă, bani în conturi sunt foarte puțini. Până nu avem un tablou foarte clar, nu putem vorbi despre astfel de lucruri. În funcție de suma pe care o putem strânge vom putea spune ceva concret”, a declarat el.

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments