O femeie de 37 de ani, mamă a patru copii, a primit o nouă sansă la viață la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu”

0
120

La 37 de ani, mamă a patru copii, o femeie din Târgu Mureș a găsit singura speranță la Iași, la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu”. În urma investigațiilor medicale, specialiștii neurochirurgi i-au descoperit pacientei o tumora de peste 5 centimetri situată într-o zonă greu de intervenit, la baza craniului. Intervenția chirurgicală a fost una dificilă și cu succes.

Pacienta urmează să beneficieze de tratamentul revoluționar al Laboratorului de Radiochirurgie Stereotactică de tip Leksell Gamma Knife.

Vera BARANIC, pacientă 37 de ani Târgu Mureș: „Aici la Iași am găsit. Nu am avut șanse. La 10 profesori am fost și mi-au vorbit într-un fel că nu trăiesc șase luni de zile și dacă mă operez mor sau rămân legumă. Dar uite că Dumnezeu m-a ținut în viață. Am avut toată încrederea în Dumnezeu și în domnul profesor. Dumnezeu a lucrat prin mâna lui. Am umblat în Târgu Mureș, în Cluj, în Ungaria, în București. Peste tot medicii spuneau că nu se poate oprera. Sunt un caz mai dificil și spuneau că nu se poate opera. Dacă mă operez pot să mor și operația va dura 12 ore. Dumnezeu m-a trimis în Iași, la domnul Lucian Eva. Am văzut pe internet ce operații face și noi am apelat la el. Am venit la el. Din prima ne-a primit și mi-a spus dacă vreau să mă operez. Eu am spus că vreau să mă operez, ca să trăiesc. Și a spus: Da! Vă operez! Am avut o tumoră de 5 centimetri aproape. A scos câte jumătate. Ce mi-a rămas o să intervină cu Gamma Knife. Și am avut toată încrederea în Dumnezeu și în domnul profesor. Dumnezeu a lucrat prin mâna lui. Nu am cuvinte să îi mulțumesc. Nu am cuvinte de mulțumire pentru domnul profesor. Nu pot să explic ce medici sunt aici și ce asistente. Și domnul profesor ne-a ajutat din prima. M-a primit din prima, din prima ne-a spus că ne ajută. Nu am cuvinte de mulțumire. Nici nu pot să spun cum să îi mulțumesc. Am să mă rog toată viața. Cât am să trăiesc am să mă rog pentru el, pentru familia lui și pentru tot spitalul acesta

.”

 

Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași: “Anul trecut s-a adresat clinicii noastre după ce a umblat prin mai multe locuri atât din România, inclusiv prin Ungaria pentru o tumoră foarte mare, situată la baza craniului, ceea ce se numește meningiom petroclival. Posibilitatea de tratament cu Gamma Knife era exclusă pentru că era prea mare volumul tumoral. Am decis să intervenim chirurgical, să reducem volumul tumoral și ulterior să facem tratamentul Gamma Knife. La controalele repetate nu am obținut rezultatul scontat pentru că tumora nu s-a strâns pentru a putea interveni cu Gamma Knife. Deja avea din nou semne clinice puntru că sunt afectați diverși nervi cranieni. Și atunci am decis să reintervenim din nou, să scoatem și mai mult din tumora respectivă, lucru care s-a și întâmplat. Pacienta este bine, fără niciun deficit. Considerăm că am obținut ceea ce ne-am dorit, să reducem volumul tumorii și ulterior să facem acest tratament de radiochirurgia stereotactică de tip Gamma Knife. Aceste cazuri reprezintă o altă modalitate, un alt mod de a privi neurochirurgia, de a trata pacientii cu leziuni neurochirurgicale. Principalul scop este să scoți leziunea respectivă cu orice preț și să-i prezervi funcțiile neurologice intacte. Ulterior, să apelezi la altă modalitate de tratament tot chirurgical, folosind aceste radiații nucleare. Este un management complex al pacientului. Pacientii beneficiază de explorări de înaltă performanță. Alături este acest RMN ultraperformant pe care l-am implementat anul trecut. Ne ajută să luăm deciziile cele mai bune pentru pacienți. În primul rând cred că am făcut ce trebuie făcut într-un spital normal, într-o țară normală. Aceste lucruri reprezintă o normalitate. Sunt semenii noștri pe care reușim să îi ajutăm în momentele mai dificile ale vieții lor. Ne onorează în primul rând că se adresează spitalului nostru. Ne onorează pentru că asta înseamnă că au încredere în ceea ce facem în această lume pestriță, aceasta lume anacronică în care se întâmplă atât de multe lucruri. Faptul că reușim să menținem o normalitate ne face să ne simțim și noi normali, onorați și mândrii în același timp că aceste lucruri se întâmplă aici, la noi, aici la Iași, într-un oraș cu o tradiție medicală importantă, într-un oraș care are multe de spus nu numai pentru țara asta cât și pentru partea aceasta a Europei.”

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments