Tribunalul București a dispus, vineri, începerea judecății împotriva doctorului Irinel Popescu, acuzat de dare mită alături de Ciupitu Marin, trimis în judecată de DNA pentru complicitate la dare de mită, se arată în minuta de pe portalul instanței.
Tribunaul a respins ca neîntemeiate cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii Popescu Irinel şi Ciupitu Marin în cauză și a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 366/P/2020 din data de 03.12.2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, se arată în încheierea finală din camera preliminară.În decembrie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a lui Irinel Popescu, director al Centrului de Chirurgie Generală si Transplant Hepatic „Dan Setlacec”, din cadrul Institutului Clinic Fundeni din București, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, pe care l-au acuzat că ”în intervalul decembrie 2017 – februarie 2018, inculpatul Popescu Irinel, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi promis că va oferi suma de 100.000 euro organelor de urmărire penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, învestite cu instrumentarea și soluționarea unor cauze în care acesta ar fi fost vizat”
Potrivit procurorilor, inculpatul ar fi fost dispus să ofere anchetatorilor suma de bani menționată mai sus, pentru ca în cauzele respective să se dispună măsuri procesuale favorabile acestuia (în ceea ce privește aplicarea unor măsuri asigurătorii) și în final soluții de netrimitere în judecată.