Călugăr anchetat pentru că ar fi îmbătat doi minori și i-ar fi supus la perversiuni sexuale, într-o pensiune din Rădăuți

0
104
Un călugăr de la Mănăstirea Arbore din județul Suceava este anchetat de polițiști după ce ar fi întreținut acte sexuale cu doi minori de 14 și 15 ani într-o cameră a unei pensiuni din Rădăuți, transmite site-ul local stirisuceava.net.Prin ordonanţa din data de 27 februarie 2023 a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de o persoană de gen masculin majoră, sub aspectul comiterii în concurs real a două infracţiuni de act sexual cu un minor prevăzute de art. 220 alin. 1 Cod pen., reţinându-se în esenţă că îm noaptea de 11 spre 12 februarie 2023, în timp ce se afla într-o cameră a unei pensiuni din municipiul Rădăuţi, județul Suceava, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu doi minori în vârstă de 14 şi respectiv 15 ani, inculpatul a întreţinut cu aceştia relaţii sexuale orale consimţite.

Ulterior, a fost luată măsura controlului judiciar faţă de inculpat, iar la acest moment dosarul se află în analiza procurorului de caz.

Suspectul a fost hirotonit ierodiacon al Mănăstirii Arbore anul trecut, în ajunul Crăciunului, în timpul liturghiei oficiată de ÎPS Calinic în Catedrala Arhiepiscopală de la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, primind numele Sofronie.

După deschiderea dosarului penal, călugărul Sofronie ar fi fugit de la Mănăstirea Arbore.Arhiepiscopia Sucevei: Călugărul dăduse o declarație pe proprie răspundere că nu are „orientări homosexuale”

Arhiepiscopia Sucevei a precizat, într-un comunicat, că bărbatul cercetat a dat la intrarea în viața monahală o declarație pe proprie răspundere că nu are „orientări homosexuale sau de altă natură, care să constituie impediment de a fi hirotonit”.

„Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a luat act de urmărirea penală a respectivului ierodiacon, drept pentru care s-a dispus, în Ședința Permanenței Consiliului Eparhial, din data de 03.03.2023, oprirea de la slujirea liturgică.

Pentru că acuzația este de ordin penal, o anchetă internă va avea loc după încheierea cercetării de către organele judiciare; în cazul în care cercetarea confirmă fapta, persoana va fi deferită Consistoriului monahal, în vederea excluderii din cler.

Spre informare, precizăm că persoana acuzată a dat la intrarea în viața monahală o declarație pe propria-i răspundere că nu are „orientări homosexuale sau de altă natură, care să constituie impediment de a fi hirotonit”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments