Sefa unui mare spital din Prahova a fost prina in timp ce dormea pe perne umplute cu bani. Aceasta ar fi strâns sume impresionante din spagi, peste 150 de mii de lei și peste 40 de mii de euro, potrivit descoperirilor procurorilor.
Este vorba despre Florica Preda, fostă șefă a serviciului de Resurse Umane din cadrul celui mai mare spital din Prahova.
Aceasta a fost descoperită cu pernele din dormitor umplute cu plicuri cu bani. În dormitorul femeii, inclusiv în lenjeria de pat, dar și prin sertare și cărți, au găsit procurorii banii din șpăgi pe care doamna Preda, așa cum era cunoscută printre angajații din Spitalul Județean Ploiești, i-a primit pentru a face angajări sau pentru a muta asistentele de la o secție la alta.
Acestea sunt acuzațiile procurorilor care au găsit în casa fostei șefe de la Resurse Umane a spitalului județean bani pe care aceasta nu i-a putut justifica.
Banii erau păstrați în plicuri de diverse mărimi, fiecare plic conținând sume variind între 200 și 5000 de euro / sau 500 – 10.000 lei.