Cum a fost găsit bărbatul ucis de cei trei copii. Mărturia sfâşietoare a fiicei victimei
„Eu aici treceam pe drum, aşa, şi mi-am aruncat ochii, dar am zis că era manechin sau ceva de aici. Aşa era, pe burtă, aici. S-a zbătut, cred”, spune Marcel Busuioc, martor. Fiica bărbatului e îngrozită de cruzimea celor trei copii de 9, 10 şi 15 ani. „A fost legat de mâini, de picioare, târât… Şi de gât l-ar fi legat. L-au dezbrăcat de haine, l-au udat cu apă, l-au batjocorit, l-au umilit, a fost distracţia unor copii bolnavi”, mărturiseşte Voinea Neaga, fiica victimei.
Vecinii sunt terifiaţi, povestesc că cei trei băieţi îl vizitau pe bătrânul Samoilă şi îl ajutau des la muncă în curte. „Gospodar, foarte gospodar era. Era om paşnic el, era om al bisericii, cum s-ar spune”, povesteşte un localnic.
Minorii vor fi asistați în anchetă de reprezentanții Protecției Copilului. „Aceşti minori provin din familii monoparentale, sunt beneficiari de ajutor social şi alocaţie de susţinere familiă. Ei nu au creat probleme majore”, susţine Ion Ștefan, director Direcția de Asistență Socială Pogoanele. „Erau monitorizaţi. Mari probleme nu, doar că lipseau de la şcoală”, a declarat Florin Dumitraşcu, primar Pogoanele.
„Îi vedeam în stare. Nu ia măsuri cu ei pe aici. Dă cu pietre în geam până sparge, după o săptămână sare butelia, aragaze, ce găseşte. Să vedeţi ce telefoane performante, accesează, umblă”, spune un localnic. „Se şi spunea, când îi vedeai: ăştia or să fie infractorii de mâine. Cresc uşor aşa”, adaugă un altul.
Ce pedeapsă riscă minorii
Legea pentru minori, chiar în cazuri de infracţiuni grave, e extrem de permisivă, spun criminaliştii, cu atât mai mult pentru copiii care provin din familii dezbinate. „La momentul actual, informaţia, gradul de acces al minorului la foarte multe mesaje de orice fel, au dus în opinia mea prevederile Codului Penal într-o zonă unde nu mai acoperă realitatea”, crede Dan Antonescu, criminalist.
Conform Codului Penal, băieţii de 9 şi 10 ani nu vor păţi nimic. „Ei până la 14 ani, indiferent de infracţiunea pe care o comit, nu răspund din punct de vedere penal”, adaugă Dan Antonescu, criminalist. „Nu sunt copii, domnule, nu sunt copii”, spune însă Voinea Neaga, fiica victimei.
Şi băiatul de 15 ani ar putea scăpa uşor. „Pentru a putea fi pedepsit cu o pedeapsă privativă de libertate, trebuie stabilit prin expertiză medico-legală psihiatrică faptul că el avea discernământ la momentul comiterii faptei”, explică Dan Antonescu, criminalist. Dacă se va dovedi că băiatul de 15 ani a acţionat în deplină cunoştiinţă a faptelor sale, va ajunge într-unul dintre cele patru centre de detenţie pentru minori din România.
În cele mai multe state europene, minorii răspund de la 14 sau 16 ani, dar în Polonia şi Franţa de la 13 ani; în Turcia şi Scoţia de la 12 ani; în Elveţia, Anglia şi Irlanda de Nord de la 10 ani.