Sfântul Gherorge este sărbătorit de credincioși pe 23 aprilie. În icoane el apare ca biruitorul de balaur. A făcut multe minuni și și-a dat viața pentru credință. Românii au o serie de superstiții legate de această zi.
Legenda Sfântului Gheorghe. Cum l-a învins pe balaur și ce este total interzis să faci în această zi
Sfântul Gheorghe 23 aprilie. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină, și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian.
S-a înrolat în armata romană și, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin îndemânarea cu care mânuia armele.
În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină.
A fost întemnițat și torturat pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.
Martorii suferințelor Sfântului Gheorhe, uimiți de puterea sa de a rezista la durere, au renunțat la credința în zeități păgâne, îmbrățișând creștinismul.
A convins o împărăteasă să treacă la creștinism
Sf. Gheorghe a făcut și minuni în timpul întemnițării sale. Atingând trupul unui deținut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să se creștineze.
Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunțării la creștinism, Dioclețian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe și a soției sale, conform crestinortodox.ro.
Cum a învins balaurul
Iconografia păstrează imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu suliță un balaur. Este vorba despre o legendă pioasa, în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur.
În icoanele creștine Sfântul Gheorghe este înfățișat călare, ținând o suliță cu care ucide balaurul în mână. În unele icoane cu Sfântul Gheorghe, este înfățișată și o femeie care privește lupta de la depărtare, aceasta ar fi Alexandra.
Se consideră că blaurul îl înfățișează pe Satan sau chiar Imperiul Roman și lupta lui împotriva creștinilor.