La Aeroport se va putea ajunge doar cu autobuzul, mașinile vor fi oprite în parcările de la Ciric

0
168

Primarul Mihai Chirica a anunțat astăzi că va emite o dispoziție prin care accesul la Aeroport va fi interzis de la Pod Ciric și până la terminale: pasagerii vor putea ajunge cu mașinile până la parcările Primăriei de la Ciric și, ulterior, vor fi preluați de autobuze CTP care ar urma să circule din 15 în 15 minute. Parcările de la Ciric se află la 2 km de aeroport.

UPDATE Primăria a anunțat că pe drumul spre Aeroport vor avea acces, pe lângă autobuzele CTP, taxiurile şi operatorii de transport alternativ – Bolt, Uber etc. La finalul articolului, puteți citi comunicatul integral al Primăriei.Măsura va intra în vigoare pe 2 mai și va ține până la jumătatea lunii august, perioadă în care se va lucra la noua parcare a Aeroportului. Primarul a precizat că aceasta este una dintre măsurile discutate cu alte instituții (Aeroport, Consiliul Județean, Poliția Rutieră, Poliția Locală etc.) în urma unor întâlniri care au avut loc săptămâna trecută.

Primarul a făcut aceste declarații în urma unei interpelări a unui consilier local și în contextul în care, la anumite ore din unele zile ale săptămânii, se creează ambuteiaje spre Aeroport întrucât decolează și aterizează un număr mare de aeronave, iar traficul auto crește semnificativ.

„Prin dispoziția primarului, accesul de la pod Ciric către aeroport va fi interzis cu excepția celor care au sticker special de identificare pentru că acolo nu sunt locuințe, ești lucrător, poți intra, nu ești lucrător, nu poți intra, ești pasager – nu poți intra, lași mașina în parcare, te preia autobuzul și în 15 minute te ridică cu bagaj cu tot către terminal”, a declarat primarul Mihai Chiricaconform apix.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments