Pacienta de peste 250 de kilograme, care a fost refuzată de mai multe spitale la internare, a murit. Starea femeii în vârstă de 59 de ani se agravase extrem în ultimele ore şi s-a stins din viaţă în secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean Botoşani.
Cu o greutate de peste 250 de kilograme, femeia a fost transferată de la Dorohoi în urmă cu trei zile. Starea ei a continuat, însă, să se deterioreze. După ce a fost transportată cu ajutorul a 14 persoane, femeia a fost internată în secţia medicală II a Spitalului Judeţean. Ulterior, aceasta a fost trasferată la Terapie Intensivă în cursul nopţii de marţi spre miercuri. Inițial aceasta a fost internată la Dorohoi, după ce a fost refuzată de trei spitale.
Potrivit medicilor, starea ei s-a degradat din cauza transportului şi a afectării organelor din cauza stratului de grăsime din unele zone, în timp, afecțiuni ce au fost abia acum descoperite. „Starea pacientei a fost una foarte gravă din momentul admiterii în secția noastră. A ajuns la noi cu insuficienţă multiplă de organ. Starea ei a fost cauzată de complicațiile pe care le aduce obezitatea morbidă. Din păcate, pe cursul nopții s-a instalat un stop cardiocirculator, iar în ciuda terapiei suportive maximale nu a răspuns la manevrele de resuscitare”, a precizat medicul primar de anestezie şi terapie intensivă Claudia Malancea, şef al ATI din cadrul Spitalului Judeţean, potrivit Monitorul de Botoşani.