DIICOT a anuntat, duminica, ca un traficant de droguri a fost capturat in timp ce se pregatea sa plece spre un festival din Mamaia. Acesta avea acasa 2,5 kilograme de droguri.
La data de 30.04.2023, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Constanta au dispus retinerea unui inculpat, cercetat pentru savarsirea infractiunii de trafic de droguri de risc si mare risc.
In cauza s-a retinut ca, inculpatul a transportat, a depozitat si a detinut cantitati insemnate de droguri de risc si de mare risc, in scopul comercializarii in cadrul unui festival ce se desfasoara in statiunea Mamaia, judetul Constanta, se anunta intr-un comunicat de presa.
A fost pus in aplicare un mandat de perchezitie domiciliara, fiind identificate si ridicate cantitatea de 2,460 kilograme de droguri de mare risc (3 CMC, 4CMC, Ketamina si MDMA), sumele de 9.000 euro, 11.300 lei si 170 lire sterline, un cantar electronic de mare precizie, 2 telefoane mobile si un autoturism.
In cursul acestei zilei, a fost sesizat judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Constanta cu propunerea de arestare preventiva a inculpatului, pentru o perioada de 30 de zile.
Activitatile judiciare au fost realizate impreuna cu politistii din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Constanta.
Actiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Directiei Operatiuni Speciale din Politia Romana si de sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Satu Mare.
Precizam faptul ca, pe parcursul intregului proces penal, persoanele banuite beneficiaza de drepturile si garantiile procesuale prevazute de Codul de Procedura Penala, precum si de prezumtia de nevinovatie.