Scandal în Parlament, între deputatul AUR Dan Tanasă și social democratul Adrian Solomon.Totul s-a întâmplat în timp ce, în plen, se vorbește despre ordonanța austerității și despre măsurile pe care Guvernul vrea să le implementeze pentru a acoperi gaura de miliarde de lei din buget.
”Eu doar am reacționat la modul grobian în care colegul Adrian Solomon, de la PSD, a înțeles să se adreseze colegului meu, Ringo Dămureanu. Domnul Dămureanu i-a atras atenția domnului Solomon că a organizat o ședință a Comisiei de muncă fără cvorum, moment în care domnul Solomon i-a spus în repetate rânduri că este un prost.
În momentul în care domnul Dămureanu i-a cerut socoteală pentru modul cum a vorbit, domnul Solomon a înțeles să îi spună colegului meu că ”nu eu te-am făcut prost, mă-ta te-a făcut prost”. Evident că nu am putut tolera o asemenea mojicie și am ales să îi transmit și eu toate cele bune domnului Solomon.
”Parlamentul României este format, la urma urmei, din persoane. Unii se mai aprind, unii au valori, alții au principii, alții cred că ar trebui procedat într-un anumit fel. Însă cred că astăzi s-a depășit limita. Eu nu am nicio problemă să ne atacăm la persoană, să ne atacăm pe idei politice, dar nu pot să fiu de acord să ne băgăm și mamele în disputele acestea. Cred că domnul Solomon a depășit astăzi o limită în ceea ce înseamnă disputa politică”, a mai spus Dan Tanasă.