Cadrele didactice din Iași au intrat în focul examenelor

0
68

Peste 300 de profesori și învățători au participat, astăzi, la proba scrisă a examenului de definitivat.

 

„În județul Iași au fost înscriși 369 de candidați, majoritatea fiind învățători, educatori sau profesori de limba și literatura română. S-au înregistrat 37 de absenți. Nici un candidat nu a fost eliminat din examen”, a declarat prof. Mariana Pop, inspector școlar general adjunct al ISJ Iași.

 

Proba scrisă a examenului de definitivat s-a desfășurat la Colegiul Național „Mihai Eminescu”Iași, în cele mai bune condiții, începând cu ora 10.00, conform programării inițiale.

 

Pentru promovarea acestei probe, candidații trebuie să obțină minimum nota 8 la proba scrisă.

 

Înainte de examenul scris, candidații au fost evaluați în cadrul a două inspecții speciale susținute la clasă. Examenul poate fi susținut în maximum 3 sesiuni, în cel mult 5 ani de la acumularea vechimii necesare. În cazul în care acest examen nu este promovat în termenii prevăzuți de lege, cadrul didactic pierde dreptul de a profesa la catedra.

 

La fel ca și la celelalte examene naționale, viitorii dascăli au fost supravegheați și video.

Lucrările sunt evaluate de profesori din mediul universitar și preuniversitar.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments