Secureanu n-a apucat sa ajunga in Italia. Politistii l-au saltat de acasa, va fi bagat in penitenciarul Satu Mare

0
168

Florin Secureanu, condamnat luni definitiv la inchisoare cu executare, a fost saltat de acasa de politisti si urmeaza sa fie transferat in Penitenciarul Satu Mare.

„Astazi, 8 mai, politistii Serviciului de Investigatii Criminale din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Salaj au primit un mandat de executare a pedepsei inchisorii, emis pe numele unui barbat, de 58 de ani.

Curtea de Apel Bucuresti a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 3 ani si 8 luni de inchisoare, in regim de detentie, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, sentinta ramasa definitiva prin decizia din 8 mai 2023.

In urma activitatilor specifice desfasurate de politisti, barbatul a fost depistat, in urma cu o ora, la locuinta sa din localitatea Jibou.

Acesta va fi introdus in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, urmand a fi transferat la Penitenciarul Satu Mare, in vederea executarii pedepsei la care a fost condamnat”, a anuntat Politia.

Fostul director al Spitalului „Malaxa” din Bucuresti, Florin Secureanu, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucuresti, definitiv, luni, la 3 ani si 8 luni de inchisoare cu executare.

El a fost trimis in judecata in septembrie 2020, fiind acuzat ca a facut plati nelegale catre o firma care a vandut spitalului produse fictive sau la suprapret.

Acesta a primit doua pedepse de 3 ani de inchisoare si doua pedepse de 2 ani si 9 luni de inchisoare. Cele doua au fost contopite si, prin adaugarea unui spor, a rezultat o condamnare de 5 ani si 10 luni.

Odata cu Secureanu a fost condamnat la 2 ani de inchisoare cu suspendare si Ionut Valentin Tanase, reprezentantul firmei care facea afaceri cu spitalul condus de medicul balneolog.

Florin Secureanu a fost obligat de judecatori sa plateasca Spitalului Malaxa daune de 482.815 lei, iar in solidar cu Ionut Valentin Tanase suma de peste 270.000 lei. Pentru recuperarea acestor sume, instanta a mentinut sechestrul pe bunurile lui Secureanu, respectiv cinci terenuri in judetul Mures, un apartament in Targoviste, o casa in Dambovita, un apartament in orasul Targu Ocna, precum si un apartament si o casa in Bucuresti.

Secureanu a fost numit, in urma cu un an, manager al Spitalului Jibou desi era judecat pentru aceste fapte.

Decizia instantei:

In temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedura penala admite apelurile declarate de inculpatii Secureanu Florin Adrian si Tanase Ionut Valentin impotriva sentintei penale nr.375 din data de 14.04.2022, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala, in dosarul nr. 24936/3/2020.

Desfiinteaza, in parte, sentinta penala atacata si rejudecand, in fond:

Descontopeste pedeapsa rezultanta aplicata inculpatului Secureanu Adrian Florin si repune in individualitatea lor pedepsele componente.

In temeiul art.396 alin.6 Cod procedura penala rap. la art.16 alin.1 lit.f Cod procedura penala, art.154 alin.1 alin.1 lit.c Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal dispune incetarea procesului penal fata de inculpatul Secureanu Adrian – Florin pentru savarsirea infractiunii de de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, in forma continuata (7 acte materiale – fapta din perioada 27.11.2009 – 19.12.2013 in legatura cu platile efectuate catre SC MEDICAL PROVIDER SRL – descrisa la pct.1), prevazuta de art. 297 Cod penal rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal si art. 5 Cod penal ,intrucat a intervenit prescriptia raspunderii penale.

In temeiul art.396 alin.6 Cod procedura penala rap. la art.16 alin.1 lit.f Cod procedura penala, art.154 alin.1 alin.1 lit.c Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal dispune incetarea procesului penal fata de inculpatul Secureanu Adrian – Florin pentru savarsirea infractiunii de de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, in forma continuata(6 acte materiale – fapta din perioada 23.05.2012 – 09.11.2012 in legatura cu platile efectuate catre PFA STAN SORIN, descrisa la pct.2), prevazuta de art. 297 Cod penal rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal si art. 5 Cod penal ,intrucat a intervenit prescriptia raspunderii penale.

In temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal rap. la art.39 alin. 1 lit. b Cod penal si art.45 alin. 3 lit a Cod penal contopeste pedepsele aplicate inculpatului Secureanu Adrian Florin , urmand ca acesta sa execute pedeapsa principala cea mai grea de 2 ani si 9 luni inchisoare sporita cu 11 luni inchisoare , in final pedeapsa principala de 3 ani si 8 luni inchisoare in regim de detentie si pedeapsa complementara constand in interzicerea exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a, b si g Cod penal pe o durata de 2 ani .

In temeiul art.397 alin.1 Cod porocedura penala raportat la art.1357 Cod civil si art.1370 Cod civil obliga inculpatii Secureanu Florin Adrian si Tanase Ionut Valentin la plata in solidar catre partea civila Spitalul Clinic Nicolae Malaxa a sumei de 140 378,22 lei , reprezentand prejudiciu pentru fapta descrisa la pct.3 din rechizitoriu.

Constata ca din suma de 140 378,22 lei, inculpatul Tanase Ionut Valentin a achitat suma de 10 000 lei la data de 17.01.2022.

Mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale atacate.

In temeiul art.421 pct.1 lit. b Cod procedura penala respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie impotriva aceleiasi sentinte penale.

In temeiul art.275 alin.3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina statului.

Definitiva. Pronuntata in sedinta din data de 08 mai 2023.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments