Calendarul consultațiilor oftalmologice la nou-născut și copilul de vârstă mică

0
109

Dr. Mihaela Rusu, medic specialist Oftalmologie, Arcadia

 

Vederea se formează în primii 7 ani de viață, așadar este important un control la medicul oftalmolog până la această vârstă.

Uneori sunt observate probleme la nivelul ochilor încă de la naștere:

  • hiperlăcrimare (prezentă cel mai frecvent);
  • secreții conjunctivale așa cum se întâmplă în cazul unei obstrucții congenitale de canal lacrimo-nazal la unul dintre ochi sau la ambii;
  • diverse modificări patologice la nivelul pleoapelor: ptoză (pleoapă căzută) sau hemangiom (tumoră vasculară benignă ce constă într-o aglomerare de vase de sânge apărute anormal);
  • strabism congenital: ochii nu sunt aliniați, având diverse grade de deviație spre nas sau spre ureche.

Așadar, un prim consult oftalmologic în primele 6 luni de viață ar fi indicat mai ales dacă părinții observă modificările de mai sus. Totodată, părinții vor primi în cadrul consultației și sfaturi legate de igiena oculară a copilului.

Începând cu vârsta de 6-7 luni se poate măsura refracția oculară, care este foarte importantă pentru depistarea viciilor de refracție (ochiul nu are capacitatea de a focaliza imaginile pe retină). Viciile de refracție nedescoperite pot duce la apariția ambliopiei (afecțiune caracterizată de vederea slabă a unuia dintre ochi – ochiul leneș), mai ales în cazul copiilor ai căror părinți sunt purtători de ochelari.

 

În Rețeaua Medicală Arcadia, măsurarea refracției se realizează cu un aparat modern, Plusoptix, lider mondial în fotorefracția binoculară pentru detectarea precoce a tulburărilor de vedere.

 

Sub vârsta de 3 ani copiii nu cooperează cu medicul oftalmolog și nu pot fi explorați cu echipamentele uzuale. Plusoptix arată ca o jucărie, dar de fapt este un autorefractometru performant cu numeroase avantaje:

  • timp de examinare foarte scurt (câteva secunde);
  • interacțiune minimă și confortabilă pentru copil (acesta va sta în brațele părintelului; investigația nu necesită dilatarea pupilei).

La vârsta de 1 an sau 1 an și jumătate copilul își dezvoltă din ce în ce mai mult vederea, coordonarea cu mâinile fiind mai bună, mersul în două picioare perfecționându-se și cu ajutorul vederii. Orice problemă pe care părintele o constată în comportamentul zilnic al copilului, legată de achizițiile neuromotorii, poate fi dată de o patologie oculară.

 

În concluzie, un consult oftalmologic de rutină al copilului de vârstă mică nu poate să aducă decât beneficii atât pentru micul pacient cât și pentru părinți. Pentru programarea unei consultații, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments