Ministerul Economiei a publicat o listă cu 47 de proiecte depuse de firme din toată țara, investiții care vor fi co-finanțate de stat prin intermediul unei scheme de minimis în vederea tranziției către economia circulară. Valoarea totală a finanțării de la stat este de 10 milioane lei pentru proiecte în valoare de 25 milioane lei.Cele 47 de firme s-au angajat să dezvolte proiecte care reduc volumul deşeurilor şi să creeze materia primă necesară pentru crearea unui lanţ de producţie integrat, ceea ce va genera 150 de noi locuri de muncă în 28 de județe. În total, au fost depuse circa 100 de proiecte, selecția fiind făcută de o comisie de la nivelul ministerului.
Companiile de la Iași care au atras ajutorul de stat sunt:
- All Green SRL – Extinderea activităților companiei de reciclare a deșeurilor prin elaborarea inovativă a seriei zero într-o hală nouă de producție și testarea materialelor și produselor compozite termoplastice din PET reciclat pentru domeniul de construcții. Valoare proiect: 1,4 milioane lei. Compania are deja o experiență importantă în gestionarea proiectelor cu fonduri nerambursabile, în condițiile în care a mai implementat proiecte cu finanțare POR sau POSCCE.
- Pro-CNC SRL – înființarea și dotarea centrului de reparații/recondiționare a bunurilor și valorificarea deșeurilor industriale. Valoare proiect: 1,2 milioane lei
- Utildeco Grup SRL – WISE fashion – centru de colectare, reparare și valorificare a produselor textile. Valoare proiect: 1,5 milioane lei.
- Agreenergii Construct SRL – Extinderea capacității de producție de brichete paie grâu și înființare linie producție peleți la firma din Butea, jud. Iași. Valoare proiect: un milion de lei
- Green Colections SRL – Construire centru de colectare și valorificare a produselor din lână, in, cânepă și textile. Valoare proiect: 670.000 lei, conform apix.