Mesaj puternic de susținere pentru Simona Halep, de la omul care a ajutat-o să ajungă numărul 1 WTA

0
65

Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, şi-a reiterat încrederea în sportivă şi în corectitudinea ei, printr-un mesaj postat în social media, duminică, la două zile după ce ITIA a anunţat o nouă acuzaţie la adresa fostului lider WTA.“Susţin fiecare cuvânt din declaraţia mea iniţială din octombrie. Încrederea mea în Simona şi susţinerea ei sunt neclintite. Aştept cu nerăbdare ca ea să aibă şansa de a-şi prezenta cazul comisiei independente cât mai curând posibil”, a notat Cahill în social media, distribuind mesajul de vineri seară al Simonei Halep.

Darren Cahill a susținut-o pe Simona Halep și la primul scandal de dopaj

În 23 octombrie 2022, Cahill a transmis un mesaj de susţinere pentru Simon Halep, prin intermediul unei reţele de socializare. Cahill s-a declarat sigur că Simona nu a luat cu bună ştiinţă o substanţa interzisă: ”Chiar dacă nu mai lucrez cu Simona, aş vrea să vorbesc despre persoana pe care o cunosc şi despre sportivul alături de care am lucrat timp de şase ani. În primul şi cel mai important rând: nu există absolut nici măcar o şansă ca Simona să fi luat cu bună ştiinţă sau intenţionat vreo substanţă de pe lista celor interzise. Nici o şansă. Zero. Ea este o sportivă care era preocupată permanent de orice i-ar fi fost prescris de un medic (ceea ce s-a întâmplat rar) sau despre orice supliment pe care îl folosea sau l-ar fi luat în considerare. Vorbele ei erau întotdeauna: ”Verificaţi de două ori, de trei ori, pentru a vă asigura că este legal şi permis. Altfel, dacă nu sunteţi siguri, nu iau nimic”.Simona a fost testată de multe ori, la turnee sau la întâmplare. Niciodată nu s-a plâns de asta, pentru că ştia că toţi jucătorii din circuit erau testaţi la fel de des. Integritatea Simonei este ireproşabilă, iubeşte jocul şi este o persoană cu picioarele pe pământ, care îşi respectă semenii ca o campioană umilă şi abordabilă. Am stat cu mândrie alături de ea. Onestitatea a fost, întotdeauna, cea mai mare putere şi cea mai mare slăbiciune a ei. Pune-i o întrebare la o conferinţă de presă şi ea va da un răspuns sincer. Şi-a construit o carieră uimitoare alegând să facă lucrurile pe calea cea grea. Pe calea cea bună. Eu cred în ea! Acum mai mult ca niciodată! Eu îi sunt alături Simonei”, a scris el atunci.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments