Un baiat de doar 6 ani diagnosticat cu cancer la rinichi în stadiul IV are nevoie de ajutorul nostru pentru a avea o sansa la viata

0
137

La doar 6 ani, Cătălin ascunde o poveste tristă și plină de durere. N-ai zice privindu-l în ochi, căci zâmbește, nedorind să lase la vedere greutatea care îi apasă sufletul. Anul trecut, băiatul a fost diagnosticat cu cancer la rinichi în stadiul 4, iar din acel moment spitalul i-a devenit a doua casă.

„Totul a fost bine și frumos în familia noastră până am observat la îngerașul nostru o asimetrie evidentă a abdomenului cu prolabarea flancului abdominal pe stânga. Au urmat multe investigații la mulți medici, multe păreri, lacrimi, și foarte multă durere, după care am primit răspunsul care ne-a lăsat înmărmuriți”, povestește mama lui Cătălin, Natalia Boicu.

A luptat ca un mic viteaz cu necruțătoarea boală, iar la începutul anului trecut părea că a învins-o. Din nefericire, pe 10 septembrie, când începea școala i s-a făcut rău, iar în urma unor noi analize a aflat că i-a recidivat cancerul. Acum, viața lui depinde de un tratament foarte costisitor.

Cătălin e deja la Istanbul, a făcut toate investigațiile necesare și are nevoie de suma de 47.000 de euro pentru a face intervenția chirurgicală și tratamentul post-operator.

„Suma este una enormă pentru familia noastră, peste 47.000 de euro! Eu am salariu 3.000 de lei, iar soția este casnică. Nu avem cum să ne salvăm singuri fiul. Vă rugăm din tot sufletul să ne ajutați, să ne susțineți financiar pentru a începe cât mai curând tratamentul care îi poate oferi o viață fericită copilașului nostru”, face apel și tatăl lui Cătălin, Nicolai Boicu.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments