Silvio Berlusconi, fost președinte și patron al celor de la AC Milan, precumși politician din Italia, a murit astăzi.
În vârstă de 86 de ani, Silvio Berlusconi a fost internat de mai multe ori, ultima dată pe 9 iunie, la spitalul San Raffaele din Milano, unde a mai fost 45 de zile, în tratament pentru o infecție pulmonară legată de o leucemie mielomonocitară cronică (LMC).
A murit Silvio Berlusconi, controversatul patron de la AC Milan
În ultimii ani, excentricul Silvio Berlusconi, ajuns patron la Monza și în trecut la AC Milan, s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate. În ianuarie 2022 a avut o infecție a tractului urinar, în septembrie 2020 a fost internat cu pneumonie după ce fusese testat pozitiv pentru COVID-19. Berlusconi a și fost operat de două ori, în iunie 2016 pe cord deschis pentru a-i fi înlocuită valva aortică, în 2019 pentru obstrucție intestinală.
Fostul premier italian, în 3 perioade, 1994-1995, 2001-2006 și 2008-2011, a fost unul dintre cei mai influenți oameni din sportul italian. În cei 30 de ani (1987-2017), cât Berlusconi a fost preşedinte, AC Milan a cîştigat 29 de trofee, printre care: de 7 ori titlul de campioană în Serie A, de 5 ori Liga Campionilor şi de trei ori Mondialul Cluburilor (sau Cupa Intercontinentală). A vândut unor chinezi, pe 740 de milioane de euro, după care a trecut la Monza, în 2018.
În 2022, noua echipă a lui Silvio Berlusconi și Galliani, Monza, a urcat în 4 sezoane din liga a treia în elita Italiei, Serie A. A fost un șoc în fotbal, fiindcă nimeni nu credea în septembrie 2018 în proiectul îndrăzneț al fostului premier de a revitaliza o echipă aflată atunci în Serie C, cu aspirații maxime de a urca în B (are 40 de sezoane, record).
Silvio Berlusconi a investit încredere și bani, 9 milioane de euro doar în modernizarea stadionului Brianteo, devenit U-Power, pentru a se putea confrunta cu Milanul său de suflet, laureat campion chiar în același an.