Comunitatea academică a TUIASI alege pe 17 iulie 2023 metoda prin care își va desemna rectorul: vot universal, direct și secret sau concurs

0
90

Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a aprobat miercuri, 14 iunie 2023, Metolodogia privind stabilirea modalității de desemnare a Rectorului TUIASI în mandatul 2024 – 2028, care a fost propusă marți, 13 iunie, de către Consiliul de Administrație.

Astfel, conform prevederilor din actuala Lege a Educației, dar și din cea care se află în promulgare, la președintele României, Klaus Iohannis, comunitatea academică a Politehnicii ieșene este chemată la vot pentru a desemna modalitatea prin care își va alege rectorul. Opțiunile sunt vot universal, direct și secret al cadrelor didactice și al studenților TUIASI sau un concurs public.

La TUIASI referendumul va avea loc luni, 17 iulie 2023, turul I și marți, 18 iulie 2023, turul al II-lea. Senatul universității a validat propunerile privind componențele Biroului electoral al universității și cel al secției de votare, care va fi în Sala de Conferințe „Cristea Niculescu Otin”. Persoanele cu drept de vot, care doresc să-și exprime această opțiune, vor putea să se prezinte în sală, la urnă, în intervalul 08.00 – 16.00.

Vor fi organizate trei dezbateri publice pentru informarea comunității despre referendum și diferențele dintre cele două opțiuni. Acestea au fost programate în trei zile de joi: 22 și 29 iunie 2023 și 6 iulie 2023, în amfiteatrul T3 din clădirea Rectoratului, de la ora 10.00.

Respectând procedura din legea actuală, Biroul electoral al universității va comunica Ministerului Educației până la data de 27 iunie care este numărul total al persoanelor cu drept de vot la referendum din Politehnica ieșeană, defalcat pe categorii: personal didactic, de cercetare și studenți.

Cel târziu marți, 18 iulie, după finalizarea numărătorii din cel de-al doilea tur (dacă situația o va impune), Biroul electoral al universității va anunța oficial rezultatele votului în cadrul referendumului, le va publica pe site-ul TUIASI și le va înainta Ministerului Educației.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments