Un sortiment de cremă tartinabilă cu spanac a fost retras de la vânzare din magazinele Mega Image întrucât ar putea conţine ”urme de corp străin”, transmite News.ro. Consumatorii sunt sfătuiţi să nu consume produsele din loturile retrase şi să le distrugă sau să le returneze.
Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Mega Image a retras de la vânzare produsul ECO Cremă tartinabilă vegan cu spanac, loturile 2402003D, L2403058C, 405093FG cu datele de expirare: 3 februarie 2024, 27 martie 2024 şi 3 mai 2024.
”Retragerea produsului de pe piaţă şi rechemarea acestuia de la consumatori au fost declanşate la solicitarea furnizorului, produsul poate prezenta urme de corp străin. Toate produsele retrase urmează a fi distruse”, a precizat sursa citată.
Consumatorii sunt sfătuiţi să nu consume produsele din aceste loturi şi să le distrugă sau să le returneze la punctul de vânzare din care s-a achiziţionat produsul, împreună cu bonul fiscal.
Consumatorii sunt rugaţi să returneze produsul până la 30 iunie.
sursa: News.ro