Cele mai creative proiecte ale studenților de la Facultatea de Arhitectură de la TUIASI, premiate de Uniunea Arhitecților din România, Filiala Iași

0
117

Cele mai bune proiecte realizate de studenții Facultății de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) au fost premiate de către Uniunea Arhitecților din România, filiala Iași. Un astfel de protocol a existat în trecut doar în capitală, între UAR București și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, iar începând cu acest an universitar a fost implementat și la Iași.

Astfel, reprezentanții UAR Iași spun că dorința a fost de a premia cele mai bune proiecte ale studenților din primii cinci ani de studiu (din cei șase) de la Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino”, după toate regulile unui concurs propriu-zis. Proiectele au fost realizate fie individual, fie în echipă de către studenți, iar cele mai bune au primit câte 1.500 de lei ca premiu.

„Uniunea Arhitecților are printre misiunile sale pe care le onorează constant și aceea de a încuraja și susține viitorii arhitecți, fie prin burse ori promovări sau premii acordate celor mai creativi studenți. La nivel central și nu numai există convenții între UAR și instituțiile de învățământ de arhitectură preuniversitar și superior de a încuraja pe tinerii învățăcei în demersul lor de a descoperi nobilul meșteșug al spațiului edificat”, au transmis reprezentanții UAR Iași.

Reprezentanții facultății din cadrul TUIASI au precizat că ideea a fost primită cu entuziasm, atât de către cadrele didactice, cât și de către studenți. Cei de la UAR au elaborat un regulament, în colaborare cu conducerea facultății, în care s-au stabilit reguli privind transparența, conflictul de interese și obiectivitatea determinării celor mai bune proiecte.

Concursul a purtat numele lui Nicolae Porumbescu, fondatorul Facultății de Arhitectură din Iași, iar juriul care a ales dintre proiectele studenților a fost compus din Gabriela Petrescu, vicepreședinte UAR, Dorin Ștefan Adam, de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Ștefan Racu de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Constantin Gorcea, senator UAR de la Suceava, și Constantin Medaru, coordonatorul unui atelier de proiectare din Iași.

„Juriul a avut mult de lucru, dovedit și de faptul că doar cu o singură excepție, echipa din anul 4, au fost câte două echipe câștigătoare în fiecare an, lucru îmbucurător deoarece asta dovedește calitatea proiectelor, dar și satisfacția noastră că sunt mai mulți recompensați. La premiere am avut și oaspeți de seamă, o delegație din partea Facultății de Arhitectură din Chișinău, condusă de doamna decan Olga Harea, care a apreciat atât organizarea, cât și ideea de competiție la nivelul anului de studii care stimulează creativitatea”, au mai transmis organizatorii.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments