O româncă stabilită în SUA şi-a cumpărat un avion pentru a-l transforma în casa visurilor ei. Tânăra, fană a aeronavelor, şi-a dorit foarte mult să îşi transforme ideea în realitate şi se gândeşte inclusiv să o închirieze ca spaţiu de vacanţă.
Tânăra a devenit celebră pe reţelele de socializare, după ce a început să publice videoclipuri în care arată cum îşi transformă – pas cu pas – avionul în locuinţă. Proiectul, denumit „Just A Plane House” constă în transformarea unei aeronave Ethiad Boeing 777-200 într-o casă perfect locuibilă, potrivit La Nacion. Deși la început ideea nu părea realizabilă, marea pasiune pe care o are pentru avioane a purtat-o mai departe.
Carla Cary s-a mutat în California alături de familie când avea doar cinci ani. Încă de când era mică avea dorinţa de a încerca tot felul de activităţi pentru a câştiga bani şi pentru a se specializa în diferite domenii. În prezent, românca nu se mai gândeşte să deschidă un „stand de limonadă”, aşa cum făcea când era mică, ci mai degrabă vrea să transforme aeronava într-o casă de vacanţă de care să nu se bucure doar ea, ci întreaga lume – fiind posibilă închirierea ineditei locuinţe.
Povestea proiectului Just A Plane House a început în 2020, când românca şi soţul ei îşi căutau un loc pentru a-şi construi prima casă. În mod neobişnuit, cei doi au găsit spaţiul perfect chiar în faţa aeroportului.
„Terenul era plasat direct sub zona de decolare. Pentru majoritatea oamenilor, acest loc ar fi complet nepotrivit, dar pentru mine, ca fană a avioanelor de-a lungul vieţii, a fost o încântare. Îmi amintesc că am vorbit cu vecinul meu după aceea și i-am spus cât de uimitor ar fi să trăiești acolo unde poți vedea avioanele în fiecare zi, singurul lucru mai bun ar fi să trăiești într-un avion (…) Stai puţin…”, a povestit Carla, rememorând clipa în care s-a luminat la faţă şi şi-a dat seama că ceea ce spusese avea să devină un vis pe care urma să îl transforme în realitate.
A început să cerceteze şi a descoperit că ceea ce îşi dorea era de fapt o idee realizabilă. Mulţi oameni de peste tot din lume deja construiseră astfel de locuinţe. A căutat apoi o aeronavă scoasă din funcţiune pe care să o cumpere. În 2021 a devenit fericita posesoare a unui Ethiad Boeing 777-200. Au început planurile, remodelările şi investiţiile pentru pentru a realiza casa visurilor ei. Iar pentru că şi-a dorit ca toată lumea să participe, a creat un cont TikTok (@justaplanehouse) pentru a le arăta celor peste 200.000 de urmăritori cum decurge procesul și cum va arăta aeronava odată ce va fi gata – în 2024.
Aeronava are 63,7 metri lungime. Deși va păstra unele spaţii sub forma lor originală, va elimina anumite zone pentru a introduce camerele, bucătăria etc. „Voi transforma cea mai mare aeronavă comercială cu două motoare din lume în ceva proaspăt și nou. În loc să lăsăm acest avion să fie casat și distrus, îi vom da o nouă viață”, a afirmat ea într-unul dintre videoclipurile postate online.
Va îndepărta scaunele pasagerilor, băile şi chiar o parte din cabină pentru a o face mai spaţioasă. Camera secretă pe care echipajul o folosește în mod regulat pentru a se odihni va fi, de asemenea, îndepărtată.
Carla promite că odată ce va fi finalizată casa visurilor ei, va realiza un videoclip prin care va arăta un tur complet. De asemenea, românca este hotărâtă să o închirieze pentru cei care îşi doresc o vacanţă complet neobişnuită.