Dan Podaru denunță „epurarea politică” din interiorul Universității București

0
107

Dan Podaru, prodecanul Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București lansează acuzații grave după ce a fost revocat din funcție, considerând că în spatele acestei decizii surprinzătoare se află o „epurare politică”.

Dan Podaru și-a transmis punctul de vedere pe pagina sa de Facebook, reacționând după apariția în spațiul public a unor materiale pe care le etichetează drept ”denigratoare, calomnioase şi hărţuitoare”.

Mai mult, acesta spune că decizia prin care a fost revocat din funcție ”nu are fundament legal” și ”motivare”.

Faţă de transmiterea, în spaţiul public, a unor materiale denigratoare, calomnioase şi hărţuitoare la adresa mea, mă văd obligat să reacţionez în mod public şi să prezint situaţia reală:

Decizia nr. 176/26.06.2023 privind constatarea revocării mele din funcţia de prodecan al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, nu are fundament legal şi nicio motivare împotriva acesteia am depus deja o plângere prealabilă, urmând să mă adresez Instanţei de Contencios Administrativ pentru anulare.

Consider că această decizie este abuzivă şi se fundamentează doar pe acuzaţiile nefondate şi neverificate, prezentate într-un pseudo articol ce îmbină: ficţiunea, supoziţiile şi subiectivismul.

Vreau să cred, deocamdată, că cei care au pus în practică acest abuz sunt doar victimele unei manipulări şi nu parte a unei acţiuni de epurare politică, demnă de vremea lui Ştefan Gheorghiu, de care poate nu au fost conştienţi. Subliniez că Rectorul Universităţii din Bucureşti ştie cu exactitate că parteneriatele şi contractele despre care se vorbeşteîn pseudo-articole sunt semnate la nivelul Universităţii, de directorii departamentelor şi chiar de către Rectorul Universităţii din Bucureşti, iar aceste contracte sunt perfect legale”, a notat Dan Podaru în mediul online.

 „Deocamdată, mă rezum la a informa opinia publică faptul că, la nivelul Facultăţii şi Universităţii, nu am fost chemat în faţa niciunei Comisii de disciplină/Etică în care să-mi prezint punctul de vedere, la niciun moment dat”, precizează Podaru

„Nu am fost sanctionat niciodată disciplinar”

Dan Podaru – consilier local PNL la Primăria Sectorului 1 al Capitalei – mai precizează că nu a fost niciodată sancționat disciplinar, având o conduită ireproșabilă, iar revocarea sa din funcție, în ciuda profesionalismului de care a dat dovadă, ridică foarte multe semne de întrebare.

”Nu am fost sanctionat niciodată disciplinar în consecinţă, conduita mea nu a lăsat vreodată vreo urmă de îndoială asupra profesionalismului de care am dat mereu dovadă.

Autorul articolului calomniator, precum şi al celorlate articole defăimătoare publicate la adresa mea, avea şi are pe rol,în acest moment, un proces intentat pentru calomnie şi defăimare înregistrat la Judecătoria Sectorului 1 sub nr. 19594/299/2023.

În consecinţă, reacţiile calomnioase ale lui Ovidiu Vanghele sunt motivate, atât de existenţa acestui proces, cât şi de simpatiile sale politice (apropiate de USR), pe care şi le manifestă permanent, atacând, aproape cu aceleaşi idei ca şi USR, alte partide, precum PNL sau PSD în majoritatea materialelor pe care le generează.

Această informare succintă cred că este elocventă pentru moment, şi îşi doreşte să arate că toate materialele generate în ultima perioadă de timp, au scopul de a mă denigra şi intimida politic, şi iată, acum şi profesional.

Motivul este unul singur: faptul că, la nivelul Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, am fost o voce tranşantă împotriva abuzurilor USR şi ale Primarului Sectorului 1, abuzuri care au ţinut acest sector în mizerie, abuzuri care au permis angajarea unor persoane incompetente n administraţia locală şi alte fapte penale pentru care nu m-am temut să mă adresez Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, acuză Dan Podaru.

„Liderii USR din Sectorul 1 au ridicat la alt nivel atacurile şi strategiile denigratoare”

Dan Podaru susține că este victima unei campanii agresive desfășurate de liderii USR din Sectorul 1, fiindu-i atacate atât viața privată, cât și „universul profesional”.

Acesta mai transmite că nu se va lăsa „intimidat” prin astfel de metode, tocmai pentru că legea și dreptatea sunt de partea sa.

„De data aceasta, aşa cum lesne se observă, liderii USR din Sectorul 1 au ridicat la alt nivel atacurile şi strategiile denigratoare împotriva mea, depăşind limita politicului şi atacând universul meu profesional şi viaţa mea privată. Dar în scurt timp toate elementele vor ieşi la iveală şi cine are de răspuns în faţa legii va trebui să o facă.

Până atunci, îi asigur şi pe colegii mei profesori şi pe dragii mei studenţi că nu mă las intimidat de nimic pentru că legea şi dreptatea sunt de partea mea. Le mulţumesc tuturor celor care m-au sunat să mă încurajeze în această perioadă, ştiu că nu sunt singur şi că abuzul şi minciuna au viaţă scurtă”, încheie Dan Podaru.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments