Un șofer de 30 de ani din Galați a fost filmat în timp ce circulă pe contrasens și trece peste linia continuă. Polițiștii l-au identificat, iar acesta a fost amendat și lăsat fără permisul de conducere pentru două luni.
După ce imaginile surprinse de o cameră de bord au fost publicate pe Facebook, polițiștii s-au autosesizat. Astfel, șoferul filmat în timp ce circula pe contrasens și a trecut peste linia continuă a fost amendat și a rămas fără permisul de conducere pentru două luni.
„În urma apariției în spațiul public online, pe un site de socializare, a unei postări în care a fost prezentată și o filmare video cu un autoturism al cărui conducător a circulat pe contrasens și a trecut peste linia continuă pe strada Traian, în zona intersecției cunoscută sub denumirea de Bariera Traian, din municipiul Galați, la data de 29.06.2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați s-au sesizat din oficiu și au efectuat verificări cu privire la cele întâmplate”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Galați.