Trasul clopotelor și folosirea toaletelor din cimitir ar putea fi taxate. Este un proiect de hotărâre pentru modificarea regulamentului de funcționare a Cimitirului Municipal pus în dezbatere publică până în 24 iulie de o primărie din România.
Prin proiect se propun o serie de modificări de prețuri, dar și ridicarea nivelului unor amenzi. Astfel, se propune ca amenda pentru executarea de construcţii funerare fără obţinerea dreptului de lucru în cimitir să fie cuprinsă între 2000 și 2500 de lei.
Aceeași amendă va fi dată și pentru cei care continuă efectuarea lucrărilor de construcţii funerare după retragerea dreptului de lucru în cimitir, scrie Turnul Sfatului.
Tarife pentru accesul la toaletă
Totodată a fost actualizată lista tarifelor pentru serviciile prestate în cadrul Serviciului Public Administrarea Cimitirului Municipal Sibiu. Cel mai ieftin este accesul la toaletă, doar un leu. Doi lei costă trasul clopotelor, iar taxa de intrare cu autoturismul va costa 3 lei.
Concesionarea unui loc de mormânt, în cazul unui deces, costă 310 lei, iar rezervarea locului pentru 25 de ani, în situația în care nu s-a produs încă decesul, prețul se ridică la o mie de lei.
Prelungirea concesionării cu încă 25 de ani costă 660 de lei, iar pentru înhumare, respectiv săparea gropii se va solicita 470 de lei. O curățare a mormântului pentru parastas va costa 120 de lei, iar igienizarea unui cavou este estimată la 70 de lei.
Prețurile pentru botez, nuntă sau înmormântare
S-au stabilit prețurile maxime pentru oficierea slujbelor pentru nunți sau botezuri! Se întâmplă în toate bisericile din Oltenia după ce Mitropolia a plafonat taxele bisericești. O veste bună pentru toţi enoriaşii care vor şti de acum încolo cât trebuie să scoată din buzunare, iar preoţii cât au voie să ceară.
Pentru o cununie religioasă, de exemplu, vorbim de cel mult 600 de lei. Cât privește un botez, tariful maxim va fi de 500 de lei. La fel și pentru înmormântare.
Până acum, tarifele erau stabilite în funcție de cât de mare era biserica sau de zona unde era amplasată. De exemplu, pentru o cununie religioasă, mirii sau nașii erau nevoiți să scoată din buzunare cel puțin 500 de lei, iar în unele lăcașuri de cult această taxă ajungea și la 1500 de lei.