Tânăra din Botoșani cu media 10 la titularizare: „Educaţia are un rol primordial în dezvoltarea personalității umane”

0
62

În timp ce jumătate dintre viitorii profesori din România au luat note sub 7 la examenul de titularizare, sunt și tineri fantastici care fac cinste sistemului educațional românesc.

Unul dintre ei este Teodora Palade, fiica unor profesori de excepție din Botoșani, care se numără printre cei șase viitori profesori ce au obținut nota 10 la examenul de titularizare.

Tânăra se numără printre cei șase profesori fantastici ai României care au reușit să le arate tuturor că și în zilele noastre se poate face performanță în educație.

Pentru Teodora, excelența în educație a fost construită în familie, acolo i-au fost cultivate principiile ce astăzi stau la baza caracterului său puternic.

Tânăra provine dintr-o familie unde educația și cultura au fost mereu la loc de cinste. Ea este fiica cea mică a profesorilor Corina și Laurențiu Palade, două cadre didactice din Botoșani cunoscute pentru performanțele de la clasă.

Teo, așa cum o alintă părinții, s-a remarcat încă din perioada facultății prin abilitățile sale, dar și implicarea în acțiuni legate de psihologia copilului, conform RomâniaTV.

De-a lungul timpului, s-a implicat în diverse intervenții pentru reducerea bullying-ului școlar prin creșterea empatiei, unde a propus mai multe soluții pentru scădere a frecvenței comportamentelor specifice bullying-ului verbal pe eșantionul de elevi incluși în proiect.

„1 din 127 note de 10.00 din peste 32.000 de candidați la nivel național pentru toate disciplinele. 1 din cele 6 note de 10.00 la nivel național la această disciplină. Singura notă de 10.00 din județul Iași la această disciplină. Strădanie, muncă, zeci de ore de studiu… toate stinse într-un imens sentiment de libertate! Din toamnă, ne vedem la școală… de la catedră”, a transmis Teodora Palade.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments