„Vă cer ajutorul, pentru că pe 18, 19 și 20 august organizăm, în Copou, cel mai mare festival al familiei, al vieții și al faptelor bune. Vă invit, alături de cei mai mari artiști ai României, să salvăm și să ducem la școală 10.233 de copii. Intrați pe glasulvieții.ro, donați și veți primi o invitație la INIMO, cel mai mare festival caritabil din România”, este invitația inițiatorului acestui festival, părintele Dan Damaschin
Părintele Dan Damaschin continuă acțiunile prin care încearcă să ajute copiii din medii defavorizate. Astfel, pe lângă spitalul pe care îl amenajează, ce va servi mamelor și copiilor mai puțin norocoși, preotul misionar organizează și un important festival, pe a cărui scenă vor urca nume importante din lumea artistică a României. Prin acest demers, preotul ieșean își propune să ajute nu mai puțin de 12.233 de copii care nu au avut șansa de a duce o viață ușoară și lipsită de griji. Astfel, fondurile obținute în urma festivalului vor fi folosite pentru ca cei mici să poată merge la școală și să nu le lipsească nimic atunci când vine vorba despre educație. „Sunt părintele Dan Damaschin și așa cum mă știți, niciodată nu am cerut ceva pentru mine. Toată viața mea am pus-o în slujba celor aflați la nevoie. De data aceasta vă cer ajutorul, pentru că pe 18, 19 și 20 august organizăm, în Copou, cel mai mare festival al familiei, al vieții și al faptelor bune. Vă invit, alături de cei mai mari artiști ai României, să salvăm și să ducem la școală 10.233 de copii. Intrați pe glasulvieții.ro, donați și veți primi o invitație la INIMO, cel mai mare festival caritabil din România. Domnul să vă ocrotească și să fiți binecuvântați”, a precizat părintele Dan Damaschin.
Copiii vor primi rechizite și haine pentru noul al școlar
Cu siguranță, să echipezi pentru școală peste 10.000 de copii nu este un lucru ușor. Astfel, părintele Dan Damaschin are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet mare, pe care îi invită la festivalul din Copou. „Ne dorim ca prin INIMO să pregătim pentru școală, cu toate cele necesare, tricou, bluză, vestă chiloței, șosete, papuci, pantaloni, fustițe, pixuri, ghiozdane, stilouri, creioate și tot ce este necesar, fiecare copil sărmat din cei 10.233. Vă aduceți aminte când erați micuți și așteptați să înceapă noul an școlar, cum vă pregăteați ghiozdanele cu toate cele necesare unui demn învățăcel? Știu mai bine ca oricine că mii de copii din zonele Moldovei nu au aceste lucrușoare pentru începerea unui nou an școlar. Dacă v-ați întrebat vreodată de ce abandonul școlar, absentismul sau infracționalitatea juvenilă sunt o problemă, să știți, dracilor, că principala cauză este sărăcia. INIMO este o șansă de a ne uni în fapte bune și a ajuta cei 10.233 de copii sărmani, ai asociației Glasul Vieții, cu toate lucrușoarele pentru școală”, a adăugat preotul misionar.