Nababii de la statul pe apă

0
158

Cine nu a auzit de nea’ Dor Huș de la castelele cu apă, stăpînul apelor tuturor robinetelor de la chiuvete, căzi de baie și alte dispozitive de furnizare a lichidului vieții? Regele neîncoronat al apelor potabile domnește, după cum știu unii, și asupra celor meteorice si pluviale. Stînd el așa, într-o zi pe tronul lui de la casa cu apă vitală, și uitîndu- se în sus cum plouă, împreună cu regina lui, angajată alături de biroul său pe banii contribuabililor, se înțelege, s-a gîndit că supușii nu plătesc destul pe apa de ploaie. Că și aceasta, nu-i așa, cade din cer cu voia și bunătatea lui nemărginită! L- a chemat degrabă Nea’ Dor Huș pe dregătorul însărcinat cu taxarea contribuabililor și i-a poruncit să mărească birul pe apa care curge din cer. A rezultat, dupa cum ați aflat nu de mult, un tarif mai mare decît cel plătit de umilii supuși ieșeni, chiar pe apa de băut de la robinete. Nea’ Dor Huș încasează pentru prestația lui de rege al ploilor și al apelor de băut peste 8000 de euroi net/lună, de parcă ar fi el cel care ar prepara moleculele de H2O în podul de la ditamai viloaica-palat unde locuiește cu bugetara care îi stă alături. Dar asta e dragi supuși ai lui Dor Huș, unii se nasc cu norocul ăsta, să fie regi peste instituții de stat, să adune averi de neînchipuit în țara lui Papură Vodă, pe tăiatul frunzelor la cîini și pe vînzarea apei de ploaie cu sume incredibile. Șmecheri de șmecheri, ce vreți, stimați cetățeni cu salariu mediu pe iconomue.

Atentionare! Acesta este un pamflet, parțial rupt de realitate dar parțial real și nu merge la cremenal!

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments