Stimați cititori, 7 Est a lansat recent o rubricuță ce aparține genului pamflet și care își propune să taxeze moravurile îndoielnice, comportamentele deșănțate, abuzurile de putere, neghiobia, atitudinile ridicole ale unor mai-mari ai vremurilor actuale, fie ei politicieni, oameni de afaceri, interlopi sau simpli escroci de drept comun. În toate societățile din toate timpurile au existat tot felul de indivizi cărora li s-a urcat la cap, fie că au pus mîna pe prea multă putere, fie că s-au îmbogățit peste măsură și și-au dat in petec. Rubricuța noastră este menită să traga un semnal de alarmă asupra unor astfel de personaje, nu tocmai benefice pentru o comunitate sănatoasă dar și să acționeze ca o școală corecțională literară pentru cei care nu înțeleg că decența și bunul simț sunt adevăratele valori ale civilizației umane. Dar vor apărea la rubricuță și unele povestioare cu personaje onorabile și pozitive dar numai în măsura în care acestea apar uneori în situații ușor criticabile sau de interes public dar oarecum curioase sau caraghioase. Umorul nu trebuie să ne sperie, și cei frumoși pot fi caricaturizați dacă trag vînturi in public sau scapă vreun porumbel pe gură. Sau pur și simplu să mai râdă și lumea de ei, făra supărare, că gluma bună nu doare. Vă invităm așadar, zilnic, să vizitați rubricuța comico-moralizatoare „Morții mamii lor” și vă promitem că nu veți pierde timpul de pomană.
Uite ce scria Arghezi despre pamflet
Pamfletul reprezinta un gen literar. El e un fel de-a slobozi condeiul in raspar. Orice personagiu care poate deveni subiect de pamflet este, intr-o masura oarecare, ridicul prin diferenta dintre calitatea lui sociala, dintre asteptari si calitatea reala. Tot pamfletul se inspira din aceasta singura diferenta: condiul se vira aici si scobeste largind: poteca sufletului este deschisa. Subiectul cedeaza, gidilat in punctul convenabil.
Ca sa-si atinga scopul, pamfletul trebuie neaparat sa concretizeze vizual si sa corespunda egal cu subiectul; el lucreaza in adincime, cu intuitia si cu imaginea. Pamfletul se invirteste in jurul obiectului cu oarecare frumusete de corb: intre doua zboruri circulare, ciupeste, zgirie, inteapa, rupe. Pamfletul se lucreaza cu andreaua, cu peria de sirma, cu razatoarea sau cu fierastraul bijutierului; si uneori, in clipele supreme, cu sculele macelariei.
Un pamflet isi atinge scopul cind izbuteste sa strecoare otrava indoielii in insul insusi al celui pamfletizat. Si aceasta victorie, eminamente morala, o cistiga orice pamflet bine echilibrat si scris cu vaz.
In pamflet, ca si in comedie si ca in toata satira, rezida puterea imbatabila a surisului. Scriitorul isi domina subiectul. In proza dogmatica si banal afirmativa, scriitorul sufera disciplina greoaie a dramaturgiei, a tragicului, coplesit. Pamfletul e tifla – si acestui gest i se cuvine o mina curata, eleganta, si chiar o bijuterie pe degetul mic. Pamfletul frumos, animat si stropit cu lumina, reuneste toate insusirile care fac pretul lucrarilor de arta – si-i lectura cea mai placuta.
Numai ca pamfletul bun este rar ca si poezia buna, totusi mai deasa. Imitatorii, al caror numar dezgustator face genul de ocara, sint incapabili de inventia personala activa, conditie esentiala a pamfletului bun. Ei maimutaresc, ca in toate meseriile, obsedati de un model, pe care, de la sine inteles, sfirsesc prin a-l tagadui, tocmai cind furia se vadeste mai arzatoare.“
(Pamfletul, in Lumea, 18 ianuarie 1925)