AJPIS Iași, raiul sinecuriștilor! Angajați cu salariul mai mare decât al primarului, cu 3 posturi publice la activ și neamuri băgate în afaceri cu Agenția

0
8567

AJPIS Iași deține ciudata performanță de a avea angajați care cumulează și 3 funcții la stat. Pentru mulți dintre angajații AJPIS Iași, postul ocupat în cadrul acestei instituții este un paravan pentru afaceri private sau dobândirea altor surse de venit, care nu pot fi obținute decât prin încălcarea unor rapoarte de muncă. Să ai peste 10 colaborări pe lângă jobul  de la AJPIS, presupune alocarea unui timp îndelungat, de regulă din orele de program.  În această situație se află jumătate dintre angajații AJPIS Iași, care cumulează și alte venituri, unii chiar din 13 surse. S-a ajuns ca un angajat al Agenției să obțină venituri cumulate de peste 100 mii lei, cu mult peste cele obținute de primarul Iașului. Mai mult, unii și-au băgat și neamurile în afaceri cu AJPIS. Incompatibilitate pe linie!

Polivalența, sinecurismul sau hapsâneala, mai presus de lege! Asta se poate spune despre unii dintre funcționarii AJPIS (Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială) Iași, care au cumulate și 3 funcții publice. Un caz flagrant este chiar al juristului AJPIS, Cazacu Mihaela Cătălina, care mai figurează și pe statele de plată ale Tehnopolis (parc tehnologic cu capital de stat), pe funcția de consilier juridic, cu un salariu de 35.053 lei/an, la care se adaugă și alte sume dobândite din prestarea de activități cu caracter juridic la entități publice – consilier juridic la Primăria Sinești – 48.853 lei. Peste venituri salariale de aproximativ 100 mii lei pe an, jurist AJPIS mai figurează cu un fond de investiții de 2,2 milioane lei.

Moșierii AJPIS

Chiriac Benone, inspector superior AJPIS, mai ridică peste cei 55 mii lei anual, și alte venituri cumulate în cuantum de 11 mii lei, din activitatea de specialist în comisii de examinare, inclusiv la Camera de Comerț Iași. Referentul superior, Corduneanu Ștefania, ridică un salariu de funcționar public la AJPIS de 37.237 lei, la care se mai adaugă 17.429 lei din activitatea de casier la o asociație de proprietari din Tomești. Inspectorul superior, Duca Monica este, de departe, moșierul AJPIS. Cu 3 terenuri ce cumulează peste 11 mii mp, 2 apartamente și o casă de locuit, aceasta mai beneficiază anual de câteva mii de lei, pentru activitatea de specialist în diverse comisii de examinare, peste salariul de 52 mii lei de la AJPIS. Tot din comisii independente de examinare mai obține câteva mii de lei pe an și inspectorul Durbacă Oana, peste salariul de 55 mii lei/an.

Fost secretar de stat și director de Agenție, în coada clasamentului salarial din AJPIS Iași

Inspectorul Frăsilă Georgeta cumulează un salariu de 12.750 lei de la AJPIS și 38.324 lei ca economist la Primăria Podu Iloaiei, în timp ce inspectorul superior Alexandru Grinea, fost director AJPIS Iași și secretar de stat, de abia dacă face bani de o pâine din activitatea secundară de examinator formare profesională (pe anul 2022 are raportată o sumă infimă de 347 lei obținută din această activitate, la care se adaugă un salariu de 54.723 lei). Inspectorul superior, Luminița Tănase încasează un salariu de 64.369 lei, la care se adaugă venituri de peste 13 mii lei din alte colaborări cu diverse entități publice și private. De asemenea, inspectrul Țibirnă Andreea încasează ca titular de post la AJPIS un salariu de 55.018 lei, la care se adaugă o normă la DGASPC Iași unde lucrează soțul și alte colaborări în urma cărora ridică venituri suplimentare de 7000 lei.

Contracte cu dedicație pentru neamurile angajaților AJPIS

Stanciu Loredana

Stanciu Cristina Cezarina, inspector AJPIS, figurează cu un salariu de 52.239 lei și cu un soț angajat la Termoservice, care în timpul liber încheie contracte de antrepriză pentru servicii intelectuale  în cuantum de câteva mii lei, chiar cu Agenția unde lucează soția. Stanciu Loredana, șef Serviciu AJPIS, obține anual, peste salarul de 68.585 lei, un venit suplimentar de 28900 lei pentru management operational la Fundația SERA București, 5.468 lei pentru calitatea de membru comisie CPC la DGASPC Iași  și 12 mii lei pentru servicii de evaluator la ANFP și la diferite ONG-uri. Practic, un venit cumulat de 115.000 lei. Inspectorul principal Mihăilă Loredana, este un alt funcționar care cumulează două venituri pubice – 24.423 lei pentru funcția de inspector la Primăria Victoria și 12.794 lei de la AJPIS. Iulia Morariu, un alt inspector AJPIS, cumulează salariul în cuantum de 54.743 lei, cu venituri cumulate de 4 mii lei din activități ca specialist examinări la diverse ONG-uri, UTI sau Arhiepiscopia Iașului. Inspectorul Diana Păduraru cumulează la rându-I salariu de la AJPIS, în cuantum de 53.341 lei, cu venituri de peste 8 mii lei, cumulate din servicii de examinator în comisii de concurs la 9 entități juridice. Consilierul juridic superior, Rusu Irina – Ioana, deține un fond de investiții de peste 22 mii lei, un salariu de 60 mii lei și obține venituri suplimentare anuale din 13 contracte de antrepriză cu instituții publice sau entități private de peste 20 mii lei. Toate acestea se întâmplă în instituția condusă de Năstasă Raluca, director executiv uns de PNL pe un salariu de 22.000 euro.

Ce spune legea

Potrivit art. 94 din Legea 161/2003 calitatea de funcționar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice sau calități decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică. Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, în cadrul autorităților sau instituțiilor publice, în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ din sectorul public sau în calitate de membru al unui grup de interes economic. Funcționarii publici menționați nu pot cumula doua funcții, chiar dacă una dintre ele s-ar desfășura în baza unui contract individual de muncă încheiat cu o instituție de stat, întrucât s-ar afla în situație de incompatibilitate.

3.5 10 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments