Incepând cu data de 16 septembrie, noua parcare de la Aeroportul Iasi va fi dată parțial în folosință, ceea ce înseamnă că nu va mai fi limitat accesul auto spre și dinspre aerogară. Pentru început, vor fi disponibile pentru public, 140 de locuri în fața terminalului T3. Parcarea va fi de scurtă durată. În ceea ce privește tarifele, conducerea are in vedere majorarea acestora la 10 lei /oră.
La finalul acestei luni, când va fi gata și a treia etapă a lucrărilor la parcare, Aeroportul din Iasi va putea oferi încă 140 de locuri în fața noului terminal (T4). Tot atunci vor fi finalizate lucrările din zona terminalului T1.
Lucrările la parcarea de aproximativ 600 de locuri vor continua în paralel cu reconfigurarea căilor de acces în fața terminalelor.
„Ținând cont de numărul limitat de locuri de parcare, până la finalizarea proiectului, recomandăm celor care vor să se deplaseze la aeroport cu autoturismele personale, să folosească parcările de la Ciric, care sunt de lungă durată. Tarifele de parcare sunt: 3 lei /1 oră, 40 lei – abonamentul /1 săptămână și 135 lei – abonamentul /1 lună. De asemenea, cel puțin în perioada derulării lucrărilor de șantier, este indicat ca ieșenii, în mod deosebit, să folosească transportul cu autobuzele CTP, cursele fiind non-stop. Biletul de autobuz costă 3 lei și e valabil 120 de minute de la validare. Stația pentru debarcare/îmbarcare se află la terminalul T1”, a precizat Aeroportul Iasi.
– Autobuzele nr. 50 circulă din oraș, la intervale de 30 de minute, pe traseul: Gară – Piața Unirii – Tg. Cucu – Aeroport // Aeroport – Tg. Cucu – Piața Independenței – Gară.
– Autobuzele de transfer pentru cei care își lasă mașinile la Ciric, au curse speciale pe traseul: Stația Roua – Aeroport – Stația Roua.
„Nu în ultimul rând, rugăm pasagerii care ajung cu mașinile personale în fața terminalelor, să nu staționeze mai mult de 3 minute, deoarece în continuare există riscul blocării traficului. Evident, la Aeroport se poate ajunge inclusiv cu taxiul și mașinile de ride sharing. Taxiurile acreditate de R.A. Aeroportul Iași au stație temporară în parcarea de la T3. Totodată, reiterăm recomandarea de a ajunge la Aeroport cu 2 ore și 30 minute, chiar trei ore mai devreme, pentru a nu întârzia formalitățile de check-in și verificările necesare îmbarcării, având în vedere că în anumite zile traficul din incinta aerogării este foarte aglomerat”, a mai precizat Aeroportul Iasi.