Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a înregistrat în 2023 una dintre cele mai de succes sesiuni de admitere din istoria recentă. 4.700 de tineri au candidat pentru un loc la cele 11 facultăți ale Politehnicii ieșene, în sesiunile de vară și de toamnă, fiind ocupate toate locurile scoase la buget și circa 400 de locuri la taxă.
Mai mult: interesul crescut al tinerilor în sesiunea de toamnă, când au fost circa 2,5 candidați / loc bugetat, a dus la o solicitare din partea Politehnicii de suplimentare a locurilor bugetate puse la dispoziția TUIASI de către Ministerul Educației. Iar cererea a fost acceptată, universitatea primind suplimentar 72 de locuri la buget, din cele 250 solicitate, dar și alte 35 de locuri la buget pentru cetățenii români de pretutindeni.
„România se aliniază, în prezent, țărilor europene, măcar din punctul de vedere al lipsei de ingineri. Conform statisticilor existente, numărul crescând al solicitărilor de absolvenți de studii inginerești din toate domeniile de inginerie și arhitectură din România din ultimii ani este comparabil cu cel din țările cele mai dezvoltate ale Europei. Acest fapt a generat regândirea ofertei companiilor din țară, astfel încât pachetul salarial, acomodarea, dezvoltarea profesională au devenit mult mai atractive pentru absolvenții studiilor tehnice”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.
Concurența crescută este în contradicție cu reducerea numărului de absolvenți de bacalaureat de la un an la altul. La sesiunea de toamnă de admitere, care s-a încheiat săptămâna trecută, TUIASI a scos cele mai puține locuri din ultimii zece ani, în urma concurenței mari din vară. În total, au fost 613 candidați care s-au înscris pe platforma universității luna trecută.
„Efectul creșterii motivației salariale și profesionale oferite de angajatori se regăsește din plin în creșterea numărului de absolvenți de liceu dornici să urmeze o carieră tehnică, de inginer sau arhitect. Acest an a reprezentat vârful ultimilor ani în ceea ce privește numărul de candidați, fizici, nu dosare, care au dorit să acceadă la studiile universitare organizate de Politehnica ieșeană. O premieră a reprezentat-o faptul că în toamnă patru facultăți nu au mai organizat admitere la licență și/sau master”, a completat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
Pentru cetățenii români de pretutindeni, Ministerul Educației a alocat în total în sesiunile din 2023 380 de locuri pentru licență, cu tot cu suplimentări, în total fiind 605 candidați în cele două sesiuni. Pentru toamnă, Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” și Facultatea de Automatic și Calculatoare nu au mai avut locuri disponibile pentru cetățenii români de pretutindeni.
În total, numărul candidaților pe aceste locuri, la licență și masterat, a crescut cu circa 30% față de anul precedent.
În ceea ce privește ciclul de masterat, deși locurile au fost suplimentate față de 2022, ele au fost ocupate în totalitate. „Locurile la studiile de master, majorate numeric față de anul trecut, au fost ocupate în totalitate, înregistrându-se cea mai mare concurență din ultimii patru ani. În funcție de rezultatele finale ale admiterii la master, după colocviile susținute în acest sens, este posibilă solicitarea unei suplimentări a acestor locuri”, a mai precizat rectorul.
Totodată, până la mijlocul lunii septembrie, la TUIASI s-au înscris 200 de candidați din țări non-UE, la toate cele trei cicluri de studiu Bologna.